ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la biserica în construcție cu hramul în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din sectorul Botanica al Capitalei

1665

Marți, 15/28 septembrie, în ziua după-prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a liturghisit la biserica în construcție cu hramul în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din sectorul Botanica al Capitalei.

Din soborul de preoți au făcut parte: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Pavel Borșevschi, Protopopul sectorului II, Chișinău, Prot. mitr. Roman Surugiu, parohul sf. lăcaș și un sobor de slujitori.

Slujba arhierească a reunit în rugăciune credincioșii comunității, printre care și ctitorii și binefăcătorii noii biserici, ce s-au rugat într-un gând și au mijlocit în fața Sfinteler Mironosițe ajutor și ocrotire cerească.

În timpul Vohodului mic, parohul bisericii Prot. mitr. Roman Surugiu în semn de recunoștință arhipăstorească pentru munca depusă, s-a învrednicit a primi din partea Mitropolitului, dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic și până la Tatăl Nostru. Iar, clericul bisericii, preotul Petru Rotaru a fost decorat cu dreptul de a purta camilafca.

Câțiva ctitori și binefăcători, în semn de recunoștință pentru aportul adus la edificarea bisericii, au primit alese distincții bisericești.

Arhipăstorul a apreciat în adresarea sa osteneala şi efortul credincioșilor dimpreună cu parohul bisericii depuse cu multă jertfă şi dăruire în edificarea acestui sfânt locaș.

În  încheiere, părintele-paroh Roman a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prima slujire arhierească, în mijlocul credincioșilor comunității pe care o păstorește.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
5213

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca din Antiohia Siriei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, care avea meşteşugul de doctor şi zugrav de icoane

Sfîntul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcîndu-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzîndu-se desăvîrşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim. În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecînd pe pămînt […]