ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Hrușova, r. Criuleni

233

Joi, 8 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a liturghisit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Hrușova, raionul Criuleni.

Biserica din Hrușova a aniversat în acest an 220 de ani de la târnosire, fiind cel mai vechi edificiu eclesial construit din piatră, în Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari.

În dimineața zilei, Mitropolitul a fost întâmpinat de către Protopopul de Criuleni și Dubăsari, Prot. mitr. Teodor Pelin și parohul sf. lăcaș, Prot. Rustic Grecu.

A urmat slujba de sfințire a noului prestol, după care Întâistătătorul a dat binecuvântare pentru Sfânta Liturghie.

La serviciul divin praznical alături de ÎPS Vladimir s-au rugat: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, Prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, Prot. Rustic Grecu, paroh al bisericii și un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul „Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni”, condus de Protoiereul Teodor Vrabie.

În timpul Vohodului mic, Mitropolitul l-a ridicat pe preotul-paroh Rustic Grecu în treapta de Protoiereu și l-a decorat cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe.

Mai mulți preoți din Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari au primit decorații bisericești din partea Întâistătătorului.

Prot. mitr. Alexandru Parasi, Parohia Stețcani – Dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

Prot. Igor Munteanu – Parohia Porumbeni – Dreptul de a purta paliță;

Preot Dionisie Rotari, Parohia Jevreni – Dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe;

Preot Rodion Grosu – Parohia Rîșcova – Dreptul de a purta paliță;

Preot Daniel Tambur, Parohia Doroțcaia – Dreptul de a purta camilifcă;

Preot Marin Grigoriță, Parohia Hîrtopul Mic – Dreptul de a purta bederniță.

După Sfânta Liturghie a urmat un Te-deum, iar mai apoi ÎPS Vladimir i-a felicitat pe Hrușoveni  cu a 220-a aniversare a sfântului lăcaș.

***

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – scurt istoric

Din momentul construirii şi până în prezent biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Hruşova a fost acel locaş de cult care a unit credincioşii la rugăciune şi la apropierea de Dumnezeu. El a fost permanent îngrijit, înfrumuseţat şi înzestrat cu cele necesare de către creştinii iubitori de Dumnezeu şi de Biserică. Doar în perioada sovietică locaşul a avut de suferit, fiind închis de autorităţi în 1958 împotriva voinţei enoriaşilor. Argumentul adus de A.Oleinik, împuternicitul pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lîngă Consiliul de Miniştri din RSS Moldovenească, a fost, aşa ca şi în cazul altor închideri de biserici, că în localitatea vecină Goian funcţionează biserica, care satisface pe deplin necesităţile religioase şi ale hruşovenilor , şi , deci funcţionarea locaşului din Hruşova este „nerentabilă”. Atunci când se construia autostrada „Poltava” autorităţile sovietice au pus problema ca biserica să fie demolată. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că s-au găsit istorici care au arătat importanţa ei deosebită istorică şi arhitecturală şi au obţinut ca aceasta să fie declarată monument de arhitectură, aflat sub protecţia statului. Astfel, biserica a fost conservată şi nu a suferit mari distrugeri.

În 1989 biserica a fost redeschisă, după care tot prin străduinţa creştinilor şi din contribuţia lor a fost reparată. În pereţi erau fisuri mari şi dacă mai rămânea închisă risca să se demoleze. Tot atunci a fost construită şi o clopotniţă alipită de biserică şi întărită cu contraforturi de zid. Acoperişul a fost schimbat cu tablă zincată și m. a.

Arhiva Națională, cu părere de rău, ne oferă date foarte succinte despre preoții din s. Hrușevo.

Astfel cunoaștem, că în anii 1816-1836 slujește preotul Vasile Postolachi, care avea deseori conflicte cu ctitorul bisericii moșierul Simeon Glavce. Din această cauză a depus de mai multe ori plângeri către Dicasterie cu rugămintea de a fi transferat în altă parohie, dar de fiecare dată, peste puțin timp, își ierta supărătorul, om  viclean și răutăcios, retrăgându-și plângerile, fapt care ne vorbește despre o adevărată smerenie creștinească a părintelui Vasile.

Anii 1851-1871 aici slujește preotul Gheorghe Isaia Lupașco. Născut în 1815, fiu de preot, și-a făcut studiile la secția superioară a Școlii Județene Duhovnicești din Chișinău. Din 15.12.1834 , conform decretului Consistoriului este repartizat dascăl la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Budești, jud. Chișinău. Din 1.04.1843 este dascăl în biserica din s. Vadul-lui-Vodă. La 5.02.1849 este hirotonit diacon pentru biserica din s. Hrușevo, iar la 14.02.1851- preot pentru aceeași biserică.

Din 1890 aici slujește preotul Alexandru Gabriel Gheorghiu. Născut în 1831, fiu de preot.

Anii 1893-1918 aici slujește preotul Dionisie Ioan Albu. Născut la 3.10.1868 în s. Mașcăuți, jud. Orhei. Absolvent al Seminarului Duhovnicesc din Chișinău 15.06.1892 . La 14.02.1893 este hirotonit preot pe seama bisericii din Hrușevo de către PS Arcadie, episcop de Akkerman.

De la redeschidere şi până în prezent comunitatea creştină din Hruşova a fost păstorită de mai mulţi preoţi, dintre care putem pomeni preoții Ioan Golubi și Ioan Ioniță (2004-2012) care a realizat multe lucrări frumoase împreună cu creştinii: cu ajutorul bărbaţilor din sat s-a săpat în ograda bisericii o fântână, s-au schimbat geamurile, uşile şi s-a împodobit biserica cu câteva icoane noi. De asemenea, s-a reușit și o mică reparație în exterior. Toate eforturile s-au încununat cu resfințirea bisericii la data de 21.01.2012 de către ÎPS Mitropolitul Vladimir.

Din 25 mai 2012 în funcția de paroh a fost numit preotul Rustic Grecu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
754

Duminica lui Zaheu marcată prin slujire arhierească la Sfânta Mănăstire Curchi

Tânjeşte sufletul meu după Domnul şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai înainte şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. (Sfântul Siluan Athonitul) În Duminica lui Zaheu Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al […]


Foto