Ce prăznuim noi ca trecut pentru sute de generații a fost așteptare. De aceea Evangheliștii aduc mereu în textul lor argumentul proorocilor. Altfel spus, că scris este...Ofta o lume întreagă în așteptarea lui Mesia, Nașterea Lui fiind bucurie Îngerilor și oamenilor, deopotrivă.
Căci demisia firii umane din taina Raiului și încrederii lui Dumnezeu a afectat nu doar pe oameni, ci cosmosul întreg, cu cele văzute și nevăzute, deopotrivă. Oamenii îl așteptau pe Dumnezeu și când Acesta S-a întrupat nu l-au recunoscut. Ba, mai mult, l-au ucis după ce l-au umilit ca pe ultimul dintre tâlhari. Pe blândul, curatul, liniștitul lor concetățean. Pe Cel Care vindecase bolnavi, care le ridicase morții din moarte.
Cum de uitaseră tot, de unde s-a născut ura aceasta, care pare fără sfârșit? Lipsea încrederea că ceea ce vedeau corespundea cu ceea ce mărturiseau învățații lor de veacuri. Oftatul s-a transformat în scrâșnit de dinți. De aceea agurida mâncată generații de-a rândul, strepezise inimile oamenilor. Mântuitorul este încercat în iubirea Sa de obtuzitatea celor care-l așteptau. Îl încearcă, îl ispitesc de parcă ar fi știut mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu Însuși. Trebuie să recunosc că uneori auzind și citind comentariile unor contemporani aud ecoul grijii false de atunci. Minunea Învierii nu e suficientă nici ea să vindece neîncrederea în Dumnezeu. Hristos Domnul nu învie după „graficul” din mintea oamenilor, nu seamănă cu idolul pe care oamenii i-l clădiseră mască lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu e viu, izvorăște din coasta Sa înjunghiată iertarea, răspunsul Lui la neîncrederea noastră. Căci Învierea Domnului ne aduce iertarea, semnul distinctiv al unui Dumnezeu conștient de câtă nevoie are omul de El, omul care uită mereu de asta.
Ce prăznuim noi este prezentul continuu al Învierii. O zi fără de apus desface timpul în două. Un timp al așteptării și un altul al iertării. În miezul ruperii în două a lumii, lipsa de încredere a omului în Dumnezeu. Învierea Mântuitorului se face început învierii noastre. Cine preferă să stea de partea fricii, morții și urii, de partea neîncrederii în Dumnezeu are liber la răstignit. Ceilalți, limpeziți în aerul tare al zorilor zilei dintâi a săptămânii, putem șopti cu nădejde: Hristos a Înviat! El, nădejdea noastră.
pr. Constantin NECULA
www.tribuna.ro
