Învierea Domnului vestită la Muzeul de Istorie din Chișinău

2225

Câțiva copilași din parohia ”Sf. Petru Movilă”, s. Dumbrava, com. Trușeni, au vestit Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Muzeul de Istorie al capitalei.

Copilașii au venit cu cântări pascale și recital de poezie în duhul Săptămânii Luminate.

Preoteasa Natalia Moșin și dna Oltea Boldureanu depun eforturi în cadrul școlii duminicale din parohie să crească copii cu frică de Dumnezeu și să-l mărturească pe Hristos.

Dna Valeria Suruceanu, directorul muzeului, a mulțumit celor prezenți pentru dăruirea ce o manifestă și a menționat aportul preotesei Natalia la organizarea expoziției cu genericul ”Sfintele Paști prin viziunea copiilor”.

 

 


Articole postate de același autor
1969

Liturghie arhierească în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci la Mănăstirea Curchi

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Sfânta Evanghelie care se citește în această Duminică ne vorbește despre cruce, dar și de mântuire: „Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul […]