Oamenii care cred cu toată inima lor în Dumnezeu, se bucură pentru icoanele ce le am în taxi și că ascult postul de radio al Bisericii. Aceasta le dă prilej ca să-și deschidă sufletul.
Vă voi istorisi încă o întîmplare adevărată, petrecută cu o mamă iubitoare, care crede ÎN Dumnezeu cu toată puterea sufletului ei.
Copilul ei, în urma unui accident, era mort, din punct de vedere clinic. Un băiat de 20 ani, student. Mergea cu motocicleta, cînd o mașină a intrat pe sens opus și l-a ciocnit frontal. La spital l-au băgat la urgență. Când părinții au ajuns la spital, medicii l-au luat deoparte pe tatăl băiatului și i-au spus că fiul său era, din punct de vedere clinic, mort.
-Mort?!, a spus el cu o voce tremurîndă.
-Din nefericire, da.
-Unde este? Ca să-l vedem...-
Îl avem în Secția de Urgență. Veniți!
De îndată ce l-au văzut, a avut un șoc. Medicii l-au scos repede afară. I-au spus să o înștiințeze pe soție. Când el a încercat să-i spună într-un fel care să nu o rănească, ea nu voia să creadă. “Să nu mai spui așa ceva! Fiul meu este viu!“
Zilele treceau; medicii spuneau tatălui că nu-l mai pot ține. Era nevoie de patul de La Secția de Urgență pentr alți bolnavi. El însă îi ruga să mai aștepte puțin și în același timp se străduia să o convingă pe soția sac ă toate s-au terminat. Aceea însă spunea: “Copilul meu este viu… nu a murit, nu va muri. Dumnezeu nu mi-l va lua!“
Zilele și nopțile se scurgeau cu multă durere; nu se depărtau deloc de spital. Singurul ceas când pleca mama cea întristată era atunci când mergea în fiecare seară la bisericuța spitalului, ca să participe la slujbele din Săptămâna Patimilor, să se roage și să primească mângâiere.
A venit și seara din Sâmbăta Mare. A coborât în biserică să se roage și să audă Hristos a înviat! Soțul ei a intrat la 11:55 la Secția de Urgență să facă Învierea cu fiul său care se afla în moarte clinic. Se afla acolo și asistenta de gardă.
Femeia a mers în biserică și s-a așezat într-un colț. Plângea și se ruga: “Hristoase al meu, știu că băiatul este al Tău. Tu mi l-ai dat, Tu mi-l vei lua. Însă Te rog, mai lasă-mi-l puțin… lasă-l să-și termine studiile, să ne bucurăm de el când va ajunge om de știință. Hristoase al meu, cu Învierea Ta înviază-l și pe Anastasie al meu! Te rog, Te rog…“. Genunchii ei au cedat din pricina durerii și a încercat să se sprijine din scaunul de față, ca să nu se prăbușească. De îndată ce a auzit Hristos a înviat!, a izbucnit în lacrimi.
Abia târându-și picioarele, a ieșit din bisericuță, ca să meargă la fiul ei. Hristos a înviat! … Hristos a înviat!..., șoptea ea. Deodată s-a simțit foarte puternică. Ceva înlăuntrul ei îi spunea că fiul ei trăiește!
Hristoase al meu, fiul meu trăiește!, a strigat ea cu putere și a alergat repede lângă el. A deschis brusc ușa de la Secția de Urgență și, înainte ca ea să vorbească, soțul ei i-a spus: “Unde ai fost? Copilul a întrebat de tine!...”
Cuvintele acelei mame încă mai răsună și acum cu putere în urechile mele, precum în ceasul când mi-a povestit toate acestea.
Cred că îți dai seama ce am simțit în acele clipe!... Am îmbrățișat copilul, l-am îmbrățișat pe soț, pe asistentă, pe oricine întâlneam, îl îmbrășișam. Copilul meu trăiește! Trăiește!!!, le strigam eu. Apoi m-am întors în bisericuță, ca să-I mulțumesc lui Dumnezeu. De atunci au trecut doi ani, însă nu încetez să-L slăvesc pe Domnul și pe Dumnezeul meu, Care îmi este sprijinul vieții mele.
- Vă felicit pentru faptul că ați recunoscut că învierea fiului dumneavoastră este de la Dumnezeu. De asemenea, și pentru că nu ați uitat să-I mulțumiți Lui Dumnezeu, așa cum se întîmplă de obicei.
- Cum să uit? Fiul meu era mort și a înviat!!! Înțelegi ce-ți spun?
- Înțeleg, doamna mea. Iată așadar cum puterea credinței înviază și morții!“Cu taxiul pe străzile orașului”, Monahia Porfiria, Editura Evanghelismos, pag. 224-226
