Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica reprezentanței BOM, din or. Moscova

2783

În duminica a XXIV-a după Cincizecime, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia reprezentanței Bisericii Ortodoxe din Moldova, în or. Moscova (Барашевский пер., 8/2с 4), care în această zi și-a sărbătorit hramul.

Reprezentanța oficială a BOM în or. Moscova a fost constituită prin decret patriarhal№02/1657, la data de 1.09.2015, în cadrul parohiei cu hramul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” din or. Moscova, pentru necesitățile eclesiale ale diasporei moldovenești din capitala Federației Ruse, or. Moscova.

Vlădica Vladimir, care este și paroh al acestui sfânt lăcaș a fost întâmpinat cu multă bucurie de clericii şi credincioşii acestei biserici veniți să se roage alături de Mitropolitul Moldovei.

În cuvântul de învăţătură rostit, Vlădica Vladimir a vorbit despre istoria sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului: „Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi a fost rânduită de Biserică spre a fi citită la toate sărbătorile închinate Maicii Domnului. Însă, la această sărbătoare numită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Evanghelia are un accent deosebit în ceea ce priveşte legătura dintre Maica Domnului şi Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată, Înalt Prea Sfinția Sa a subliniat importanţa lucrării sfinte pe care Maica Domnului o avea de împlinit pentru mântuirea neamului omenesc.

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, este o chemare pentru toţi creştinii ca să se pregătească să primească sărbătoarea Naşterii Domnului, arătând că pentru orice întâlnire a noastră cu Dumnezeu într-un mare eveniment de sărbătoare necesită o pregătire, o atenţie deosebită, atât sufletească cât şi trupească”, a menționat Mitropolitul.

Tocmai pentru că sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este prima și cea mai importantă sărbătoare din perioada postului în care ne aflăm, mulți credincioși s-au împărtășit cu Hristos prin Sfintele Taine la Sfânta Liturghie.

După serviciul divin, Vlădica Vladimir s-a adresat către credincioși cu un frumos cuvânt de felicitare, în care a menționat despre unitatea exemplară a acestora și dragostea permanentă pe care o au față de cele sfinte exprimată prin fapte creștinești, menite să țină credința vie și să perpetueze valorile noastre sacre chiar și în depărtare de casă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2807

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din s. Buciuşca, r. Rezina

La data de 22 octombrie, în ziua pomenirii Sf. Apostol Iacov al lui Alfeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcp de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din satul Buciuşca, raionul Rezina. Biserica din Buciușca a fost sfințită după o perioadă de […]

Articole postate de același autor
5682

Rugăciune de mulţumire la sfârşit de an şcolar

Frumos lucru este a aduce mulţumiri Domnului pentru desăvârşirea unui lucru. Frumos lucru este şi dorinţa micilor şcolari de a aduce mulţumire Domnului pentru bunul sfârşit al acestui an şcolar. S-a încheiat o nouă etapa din viața voastră de școlari. Pentru profesorii, această etapă nu a însemnat doar ceva vechime în plus, ci și o […]