Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari

486

În perioada 11-12 septembrie 2019, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a aflat într-o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Sava, în cadrul căreia a săvârșit miercuri seara – Slujba Privegherii în cetatea Tighinei, la biserica cu hramul Sf. Binecredincios Cneaz Alexandru Nevschi.

Alături de de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat rugăciuni: ÎPS Aristarh, Mitropolit de Kemerovo și Procopiefsk, ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Teodosie, Episcop de Alatâr și Porețc, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, Prot. mitr. Ioan Calmâc, Protopop interimar de Bender, Arhim. Ioan (Danilescu), Secretarul Arhiepiscopului Sava, Prot. Anatolie Calmâc, parohul bisericii și un sobor de preoți slujitori.

În timpul Polileului, Mitropolitul Vladimir l-a decorat cu dreptul de a purta mitră pe parohul bisericii Prot. Anatolie Calmâc.

La final, Arhipăstorul, împreună cu arhiereii și slujitoriii prezenți au depus flori la monumentul Sfântului Binecredincios Alexandru Nevschi.

***

Joi, 12 septembrie, în ziua pomenirii Sf. Binecredincios Cneaz Alexandru Nevschi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica în construcție cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din orașul Tiraspol.

Alături de Mitropolitul țării au coliturghisit ÎPS Aristarh, Mitropolit de Kemerovo și Procopiefsk, ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Teodosie, Episcop de Alatâr și Porețc, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, Prot. mitr. Ioan Calmâc, Protopop interimar de Bender, Arhim. Ioan (Danilescu), Secretarul Arhiepiscopului Sava și alți slujitori ai Altarului.

În timpul Vohodului mic, ÎPS Vladimir a decorat doi slujitori ai Arhiepiscopiei de Tiraspol și Dubăsari, pentru activitatea pastoral-misionară sârguincioasă:

  • Ieromonahul Pitirim (Cuzmenîh) – avansat în treapta de arhimandrit.
  • Protoiereul Adrian Mihalachi – decorat cu dreptul de a purta mitră.

După Sfânta Liturghie a urmat un Tedeum, după care Mitropolitul Vladimir a adresat un cuvânt de felicitare Arhiepiscopului Sava, cu prilejul aniversării celor 24 de ani de slujire arhierească.

La final, ÎPS Sava i-a mulţumit Mitropolitului pentru frumoasele și sincerele urări, menționând că toate lucrurile care le-a realizat până acum, au fost posibile numai cu ajutorul Domnului și prin eforturi comune, ceea ce denotă unitatea și dragostea frățească.

Mulțumind binecredincioasei adunări, Arhiepiscopul de Tiraspol și Dubăsari și-a exprimat speranța că și în continuare se va lucra în duhul unității spre propășirea valorilor nepieritoare ale Ortodoxiei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
2136

Preasfinţitul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan: „La un an de arhierie simt că fac primii paşi în activităţile încredinţate”

În preajma aniversării unui an de la ridicarea în treapta episcopală a Preasfinţitului Ioan de Soroca, vicar al Mitropoliei Moldovei, i-am solicitat un interviu. Am încercat să aflăm care îi sunt trăirile în calitate de arhiereu, care sunt domeniile încredinţate de către Mitropolitul Vladimir şi cum îşi va trasa un nou an în activitatea sa […]


Foto