Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci în nici o altă virtute sau plinire a unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13, 35). Căci pentru ea S-a făcut Cuvântul trup şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1, 14), pentru ea făcându-Se om a răbdat de bunăvoie Patimile cele făcătoare de viaţă, ca făptura Lui cea plăsmuită de El, adică pe om, să o elibereze din legăturile iadului şi, luând-o pe umeri, să o înalţe la Ceruri.
Pentru ea au alergat Apostolii acea alergare fără odihnă şi, pescuind în toată lumea locuită, cu cârligul şi năvodul cuvântării au scos-o din adâncul idolatriei şi au mântuit-o, ducând-o la limanul Împărăţiei Cerurilor.
Pentru ea, mucenicii şi-au vărsat sângele ca să nu piardă pe Hristos. Pentru ea, de Dumnezeu purtătorii noştri părinţi şi dascăli ai lumii şi-au pus cu osârdie sufletele lor pentru Biserica cea sobornicească şi apostolească, iar noi, netrebnicii, am venit ca întâi-stătători la conducerea voastră, preacinstiţii noştri părinţi şi fraţi, ca, imitându-i după putinţă întru toate pe aceia, toate să le suferim şi să le răbdăm pentru voi, şi să le săvârşim spre zidirea şi folosul vostru, ca să vă înfăţişăm la masa Domnului jertfe desăvârşite, arderi de tot cuvântătoare (Romani 12, 1).
(Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 25)
