Actualitate

„În mod ereditar li se transmit copiilor de la părinţi nu numai însuşirile fizice, ci şi cele duhovniceşti”

242

Grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-lucrători (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Ei dau început unei noi persoane umane, ce reprezintă un ogor al lui Dumnezeu, o zidire a lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii: „Părinţii îşi pot face fericit copilul încă dinainte de naştere. După o zămislire cu toate măsurile morale de precauţie şi o purtare în pântece cu frică de Dumnezeu, copilul vine pe lume cu o mare putere împotriva păcatului, altfel spus cu o anumită rezervă de bine”.

Este limpede păcatul părinţilor care fac pe dos: aceştia îşi molipsesc cu patimile nu numai puterile sufleteşti, ci şi sângele, şi astfel le transmit copiilor lor, odată cu zămislirea, propriile boli, atât sufleteşti, cât şi trupeşti. De aici vine, de pildă, înclinarea ereditară spre beţie, spre desfrânare sau caracterul certăreţ.

Când părinţii afirmă că au pus în copil o părticică din sufletul lor, aceasta nu este o laudă deşartă sau o figură de stil. Această exprimare cu obârşii străvechi este îndreptăţită atât la propriu, cât şi la figurat.

„În mod ereditar li se transmit copiilor de la părinţi nu numai însuşirile fizice, ci şi cele duhovniceşti”, afirma un chirurg de excepţie, Sfântul Ierarh Luca Voino-Iaseneţkii (al Crimeii), „şi aceasta ne face să ne gândim serios la îndatoririle noastre nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi la cele faţă de neamul omenesc… Marea îndatorire a tuturor părinţilor este să-şi amintească întotdeauna lucrul acesta, să-şi biruie totdeauna defectele şi patimile, să se pocăiască întotdeauna de păcatele lor în faţa lui Dumnezeu, să-şi cureţe mereu inima, aşa încât să le transmită curăţia inimii şi copiilor”.

K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 52-53


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
230

Credinţa, rugăciunea şi smerenia sunt cele mai puternice arme ale creştinului

Odată a fost întrebat bătrânul, cum poate călugărul să devină un bun ostaş al lui Hristos. – Dacă monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toţi oamenii, cu Dumnezeu şi cu sine; dacă are inimă înfrântă şi smerită; dacă nu se teme de ceasul morţii şi este dezlipit de cele pământeşti, deja […]