Actualitate

În duminica de dinaintea înălţării Sfintei Cruci Preasfinţitul Episcop PETRU, a Liturghisit în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

1068

22 septembrie 2019, În Duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Presfințitul PETRU, Episcop de Ungheniși Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice,cu binecuvîntarea Ierarhului, clericul Catedralei, Protoiereul Nicolae BOIAN, a explicat ideia evangheliei de astăzi: “Iubiţi credincioşi, Dacă citim cu atenţie Sfînta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Apostoli, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele Sfinţilor Părinţi putem găsi mii de minuni care s-au făcut cu semnul Fiul Omului, adică cu Sfînta Cruce.

Dintre acestea multe, la sfîrşitul acestei predici vom aminti măcar una care s-a întîmplat în părţile Indiei.

Într-un oraş de acolo unul din creştini s-a mutat din alt oraş şi a uitat în casa unde stătuse, o Cruce pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Această Cruce, găsind-o un închinător de idoli, a arătat-o multor oameni din partea locului de o credinţă cu el, zicînd: “Acesta este Dumnezeul creştinilor”. Răspîndindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea pînă la mai marele lor, care a chemat pe acela ce găsise Crucea şi i-a poruncit să i-o arate. Şi erau de faţă ca la trei sute de bărbaţi în jurul dregătorului. Deci, luînd-o el în mîinile sale şi uitîndu-se la ea cu luare aminte a întrebat pe ai săi, dacă cu adevărat este Dumnezeul creştinilor. Iar unul a răspuns: “Da, Acesta este cu adevărat!” Atunci a zis eparhul: “Acesta este Dumnezeul care ajută creştinilor, un osîndit şi un spînzurat?” Şi au scuipat toţi Crucea şi au înapoiat-o în mîinile aceluia care o adusese.”

După rugăciunea Tatăl nostru… creștinii care  s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2197

Prima zi a Canonului cel Mare la Mănăstirea Curchi

Astăzi 1/14 martie 2016, în prima zi a Sfântului și Marelui Post, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârșită de PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, în cadrul Pavecerniței Mari. La această rânduială specială a participat întreaga obște a mănăstirii, cât și numeroși credincioși. La finalul slujbei Pavecerniţei, Starețul Mănăstirii, PC […]