Actualitate

În Duminica a XX-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

195

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit în Duminica a XX-a după Cincizecime, a pomenirii Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind  înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei și de mulțimea credincioșilor.

În cuvîntul de învățătură rostit după slujbă, Prea Sfințitul Nicodim a adus în atenția credincioșilor marea milostivire pe care o revarsă Dumnezeu asupra oamenilor din preaplinul iubirii Sale, așa cum reiese din pericopa evanghelică a zilei despre învierea tînărului din Nain și a evidențiat datoria fiecărui creștin de a răspunde acestei milostiviri prin viață curată și iubire față de aproapele. „Textul Evangheliei de astăzi este un îndemn și pentru toți părinții și îndeosebi mamele creștine, care au copii mutați la Domnul întru dreapta credință, să se roage fierbinte, ca Mîntuitorul Hristos, pentru lacrimile și credința lor, să izbăvească sufletele celor răposați de moartea cea veșnică, așezîndu-le întru Viața Sa cea Fericită”.

De asemenea, Prea Sfinția Sa a vorbit și despre cinstirea Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787, care se săvîrșește în această Duminică, căci prin aportul lor a fost restabilit cultul Sfintelor Icoane în Biserica Ortodoxă.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
986

De ce majoritatea familiilor au doar doi copii

Acest articol poate stârni controverse, dar nu asta am intenţionat când l-am scris. Numărul mediu de persoane dintr-o gospodărie americană este de 2,5, iar media de copii se ridică la 0,9. Uau! Când m-am uitat peste aceste statistici azi-noapte am fost şocată de cifre. Numărul de copii dintr-o gospodărie a scăzut drastic de când am […]