În Duminica a VII-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie și două hirotonii la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

1073

În Duminica a VII-a după Învierea Domnului (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Înaltpreasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.

În timpul Serviciului divin au avut loc două hirotonii: diaconul Ghenadie Verbulschi a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama parohiei cu hramul Sf. Parascheva din s. Lupa-Recea, r. Strășeni, iar absolventul ATOM, promoția 2019, Ioan Boubătrân, în treapta de diacon.

Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii și ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată.

Pericopa Evanghelică rânduită de Biserică să se citească la Sfânta Liturghie a fost de la Sfântul Evanghelist Ioan cap.17, vs.1-13. În cuvântul său de învățătură, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, preotul Serghei Barbu a explicat celor prezenți învățăturile ce reies din Evanghelia de astăzi, însă a vorbit și despre pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.

Slujba de astăzi a fost transmisă în direct de IP Compania „Teleradio-Moldova”, iar comentariile liturgice au fost oferite de către jurnalistul Iulian Proca.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1707

ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir îşi serbează ziua numelui de botez

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir îşi aniversează sâmbătă, 19 decembrie 2020, ziua numelui de botez. Înaltpreasfinţia Voastră, Astăzi, când suflarea Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni – al cărui nume l-aţi primit la Taina Botezului, permiteţi-ne să Vă adresăm felicitările noastre cordiale şi cele mai sincere urări de a păstori şi mai […]