În Duminica a VII-a după Paști, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană

1366

În Duminica a VII-a după Învierea Domnului (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în pridvorul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Înaltpreasfinței Sale i-au coliturghisit: Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș și soborul de slujitori ai Catedralei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.

Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii și ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată.

Pericopa Evanghelica rânduită de Biserică să se citească la Sfânta Liturghie a fost de la Sfântul Evanghelist Ioan cap.17, vs.1-13. În cuvântul său de învățătură, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Prot. mitr. Vadim Cheibaș a explicat celor prezenți învățăturile ce reies din Evanghelia de astăzi, însă a vorbit și despre pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.

Slujba de astăzi a fost transmisă în direct de IP Compania „Teleradio-Moldova”, iar comentariile liturgice au fost oferite de către jurnalistul Iulian Proca.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md

 


Articole postate de același autor
892

Cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care o ştiu…

În urmă cu câţiva ani, într-un spital dintr-un oraş oarecare, pe patul de moarte, un tânăr îşi doarea foarte mult să o cunoască pe asistenta care-l îngrijea. El fusese accidentat foarte puternic (un accident de maşină, cumplit). În urmă cu mulţi ani avusese o dragoste într-o tabără de iarnă, undeva în nordul ţării, şi se […]