Actualitate

În Duminica a II-a după Paşti, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din localitatea natală, comuna Colencăuți

45

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a liturghisit la Mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din localitatea natală, comuna Colencăuți, raionul Hotin din regiunea Cernăuți.

Cea de-a doua Duminică după Sfintele Paști, din punct de vedere liturgic, este înscrisă în calendar sub apelativul de Duminica Tomei, întrucât, fiecare duminică de după Paști și până la Înălțare, are o terminologie aparte stabilită de Sfinții Părinți și reprezintă o treaptă, prin cunoaștere, în urcușul spiritual prin care se descoperă alte sensuri ale Învierii și alte valori care ne hrănesc duhovnicește.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a urmat înconjorul bisericii, după care Mitropolitul Vladimir a înălțat rugăciuni în cadrul unui Parastas de pomenire pentru ctitorii principali ai acestei Mănăstiri, adormiții Vasile și Vera Cantarean, părinții Înaltpreasfinției Sale, care sunt înmormântați în curtea Mănăstirii.

„Ca o datorie de cinste, în fiecare an facem pomenirea ctirorilor mănăstirii, părinților mei Vasile și Vera, ca Domnul să-i odihnească cu drepții și ca rugăciunile pe care le facem să fie primite în Ceruri. De la trecerea lor la Domnul, îi port în rugăciune la fiecare Sfântă Liturghie și în chip deosebit în ziua de astăzi, când am deosebita bucurie de a mă afla în mijlocul consătenilor mei”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Rugăciunea râvnitoare a adunării drept-măritoare pentru odihna și iertarea păcatelor celor răposați, a adus colincăuțenilor lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
9370

Părintele Arsenie Boca – Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin

Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au […]