În Duminica a 19-a după Cincizecime, Episcopul IOAN al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a mănăstirii Cosăuți

1727

În Duminica a 19-a după Cincizecime, 31 octombrie 2021, ziua de pomenire a Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a mănăstirii Cosăuți.

La slujba duminicală au participat prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop și Secretar al Vicariatului de Soroca, arhimandritul IERONIM (Palii), duhovnicul mănăstirii Cosăuți, prot. Vasile ȚĂRUȘ, duhovnic al Vicariatului de Soroca, prot. Alexandru ILESCU, secretar al Protopopiatului de Soroca, prot. Iurie LEAHU, protodiaconul Constantin ROTARI-BÎCU și diaconul Cristian PERCIUN.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Episcopul IOAN a sfințit icoana Maicii Domnului „Pantanasa”, oferită în dar mănăstirii de către ctitorul așezământului monahal, Domnul Alexandru OLEINIC. Icoana a fost pictată în Sfântul Munte Athos, la mănăstirea Vatoped.

După Liturghie, PS IOAN a săvârșit înconjurul bisericii, purtând în față icoana Maicii Domnului, apoi, a vorbit pelerinilor prezenți despre istoria acestei icoane, dar și despre rolul Născătoarei de Dumnezeu în actul mântuirii neamului omenesc.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2509

Gânduri pentru familia de astăzi

De mici tot punem întrebări. Vine vremea când ne întrebăm: ce este dragostea, căsătoria, familia?… Cred că cel mai mult tinerii vorbesc despre dragoste şi, în acelaşi timp, o trăiesc întâia oară. Ferice de cel ce a simţit dragostea părintească, cel ce îşi iubeşte prietenul cu adevărat, îşi întemeiază o familie din dragoste şi ajunge […]