În atenția credincioșilor și pelerinilor Mănăstirii Curchi

1534

În vremuri grele pentru întreaga societate, Biserică nu poate rămâne departe de credincioșii săi. Astfel, fiind încercați de o nouă epidemie, care aduce multă neliniște și tulburare, credem că este mare nevoie de rugăciune, de întărire în credință și de apropiere de Dumnezeu.

În funcție de evoluția situației și respectând strict reglementările autorităților medicale, Biserica se va adapta treptat și responsabil  la realitatea actuala din republică.

În acest context vă anunțăm că în sâmbetele și duminicile din a III-a și a IV-a săptămână a Sfântului și Marelui Post (21, 22, 28, 29 martie 2020) Sfânta Liturghie se va săvârși în aer liber, improvizându-se în acest sens un altar în preajma Bisericii. Sfânta Liturghie va începe la ora 9.00.

Vă rugăm să vă îmbrăcați corespunzător pentru a putea participa alături de noi la aceste slujbe, pentru a-I cere în rugăciune Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor noastre, sănătate și mântuire, ajutor sfânt de a trece peste această grea încercare și putere pentru a putea parcurge în continuare Postul Mare, pentru a ne învrednici și de lumina şi bucuria Învierii!

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1523

Duminica a XXI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

In Duminica a XXI-a după Rusalii, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Evanghelia din această Duminică ne prezintă fragmentul de la Luca (8, 26-39), care descrie vindecarea minunată a unui demonizat. Fiind stăpânit de duhuri rele, nimeni nu […]