La un călugăr bătrân și mult sporit duhovnicește, a poposit o pereche creștină care de mulți ani se străduia să dobândească prunci și nu reușea cu niciun chip. De ani de zile băteau drumurile mânăstirilor, se rugau, se spovedeau, dădeau pomelnice la toate mânăstirile și la toți duhovnicii renumiți și, totuși, timpul trecea iar rugăciunea nu li se împlinea.
Povestind cu lacrimi în ochi bătrânului călugăr povestea vieții lor, acesta cu duhul blândeții le spuse, mișcat fiind de Duhul Sfânt și de darul înainte-vederii:
– „Iubiților creștini! Dumnezeu în marea-I milostivire și blânda-I purtare de grijă, dă bineplăcuților Lui toate cele de folos duhovnicesc spre mântuirea sufletelor lor cât și a celor de lângă ei.
Dacă El întârzie să vă împlinească cererea înseamnă că ceva este la mijloc. Știe Bunul de El când să dea, cât să dea, cui să dea și în ce împrejurări.
Noi însă în neștiința noastră căutăm cele plăcute nouă fără să avem habar de viitorul nostru și de cum ni-l rânduie Dumnezeu spre bine. Eu deslușesc în problema voastră o învârtoșare spre împlinirea unei voințe proprii fără a vă lăsa în Blândele Sale Mâini cu dragoste și încredere desăvârșită!
Mergeți la casa voastră cu inima liniștită și rugați-vă mai departe ca în toate să se facă voia Bunului și Milostivului Dumnezeu, care știe mai bine ce vă trebuie. Nu mergeți potrivnic voii Sale căci până la urmă va plini voia voastră dacă insistați, dar s-ar putea să nu vă fie de folos și mântuire!” Creștinii noștri au plecat în drumul lor, dar fără a pune la inimă îndemnul plin de înțelepciune al părintelui bătrân și plin de Duhul Sfânt. Iată că la scurtă vreme cei doi au reușit să dobândească un prunc de parte bărbătească și mare le-a fost bucuria pentru aceasta, crezând în inima lor că aceasta era rezultatul rugăciunilor lor.
Copilul a crescut vertiginos, iar când pruncul a împlinit cinci ani soția creștinului muri din cauza unei boli fulgerătoare. Tatăl copilului s-a străduit pe mai departe să poarte grijă de fiul său, dar iată că după zece ani s-a recăsătorit cu o femeie, în speranța unui ajutor în viață. Numai că femeia acesta nu era credincioasă, ci doar foarte frumoasă.
Întâmplare face că la trecerea unui an de la căsătorie, întorcându-se acasă tatăl, dintr-o delegație, mai devreme de cât trebuia și intrând în apartament a surprins pe mama vitregă cu fiul său în pat curvind cu nerușinare.
Șocat de eveniment și cuprins de o mânie nestăvilită, tatăl puse mâna pe un cuțit și îi omorâ pe loc pe amândoi asupra faptului. Cuprins apoi de spaimă și toropit de eveniment, căzu într-un fotoliu, plin de sânge și de lacrimile disperării. Dar iată că în agonia acestui eveniment i-a apărut un înger care-i spuse :
– „Omule! Ați cerut cu obsesie de la Dumnezeu să aveți un prunc și pentru acesta v-ați rugat, ați mers la duhovnici și toți v-au învățat să cereți cu înțelepciune ceea ce vă este de folos. N-ați ascultat glasul lui Dumnezeu prin gura lor și ați făcut mai departe după mintea voastră. Dumnezeu în preștiința Sa cunoștea ceea ce se va întâmpla cu acest copil, pe care voi îl cereați cu obsesie. În tinerețe ați făcut un avort, măcelărind un prunc în pântece și n-ați făcut pocăința pe măsura păcatului săvârșit. Dacă v-ați fi rugat să se împlinească Voia Domnului în toate ale voastre, acum n-ai fi șezut în fotoliul acesta, iar eu n-aș fi grăit către tine aceste cuvinte înfricoșătoare.
Mergi de te predă autorităților, mărturisește-ți păcatul și pocăiește-te până la sfârșitul vieții tale, în așa fel încât să-ți poți salva sufletul tău și pe al celorlalți ai tăi, care au murit în păcatele lor!
De acum să spui la toată lumea să se roage Bunului Dumnezeu așa: Doamne, eu îmi doresc aceasta… dar în nemernicia mea nu cunosc ceea ce este bine pentru mine și cei dragi ai mei. Facă-se Voia Ta Cea Sfântă cu mine și cu toți ai mei și le împlinește după înțelepciunea Ta toate câte ne sunt de folos aici și pentru viața veșnică! Amin!”
Așa se încheie acestă poveste adevărată (care cu mulți ani în urmă a fost publicată și în presă), care ne învață cum să ne rugăm Bunului Dumnezeu în toate clipele vieții nostre, luând aminte la faptul că El este Atotștiutor și toate ni le dă spre mântuire și spre folos. Dumnezeu respectându-ne libertatea uneori ne lasă la voia nostră ca să înțelegem că greșim și să fim pildă și pentru cei din jur.
Un bătrân părinte duhovnicesc, spunea că cea mai mare pedeapsă, este să ne lase Dumnezeu la voia noastră, pentru că noi nu vrem să-L ascultăm, cerem rău și greșit iar El pentru insistența noastră se retrage trist și îndurerat de faptul că-I respingem purtarea de grijă. Alteori pentru egoismul, iubirea de sine si multele noastre orgolii nu ne împlinește rugăciunile, mai ales că nici nu încercăm să ne schimbăm și să devenim bineplăcuți Lui.
sursa cristianstavriu.wordpress.com
