Alaltăieri am întâlnit un Bătrân care mi‑e foarte drag. „L‑ai văzut vreodată pe Hristos, bunicule?”, l‑am întrebat. „Da, părinte”, mi‑a mărturisit cu reținere.
„Cum e, Bătrâne?”
„Ca în Evanghelii, părinte, cast, bun, simplu și accesibil”.
„Și când s‑a petrecut asta”, a fost următoarea mea, plină de uimire, întrebare.
„Când am iubit mult fără a aștepta nimic în schimb, părinte”, mi‑a șoptit bătrânul, plecându‑și ochii care se umpluseră deja de lacrimi de iubire față de Hristosul său. „M‑am golit ca om și m‑am umplut de Hristos. Am dat totul și n‑am primit nimic. Atunci vine El: când I te asemeni”.
Această frază „Hristos vine când I te asemeni” s‑a avântat pe cele mai greu accesibile cărări ale inimii mele și și‑a făcut loc în mine. Da, iubirea. Cea care știe să se jertfească și să piardă. Să dea totul fără a ține socoteala. Cea care moare pentru ca celălalt să trăiască. Care e trădată, răstignită și, cu toate acestea, iartă. Care știe să dăruiască și să nu se dezmintă: „Ia Raiul Meu și dă‑Mi iadul tău”.
(Fragment din cartea „Viața fără rețete”, de părintele Haralambos P.)
Sursa: avereabisericii.ro
