Odată am vorbit cu o fată. Mi-a spus: „Părinte, vreau să devin ceva important în viaţă. Am o mare dorinţă în inimă".
Indată ce am auzit-o, m-am gândit că vrea să se călugărească.
Aici este rătăcirea mea: am asociat lucrurile mari şi importante doar cu un mediu clar bisericesc.
De obicei spunem: Vrea să devină maică, să facă lucrare misionară, să facă ceva religios.
Dar în cele din urmă „lucrul important" pentru fiecare din noi este ceva diferit.
Am întrebat-o, aşadar: „Ia spune-mi, ce vrei să devii?".
Imi spuneam: „Să vezi acum, îmi va spune şi în ce mănăstire vrea să se închinovieze".
Şi s-a întors şi mi-a zis: „Vreau să mă fac coafeză!".
Am căzut din nori!
Insă pentru această fată, să devină coafeză era dorinţa adâncă şi visul ei.
Simţea că s-ar fi pus în valoare şi s-ar fi bucurat făcând asta. Voia să dea bucurie oamenilor. Să aranjeze fete pentru nunta lor. Sau pe altele care se pregăteau pentru distracţii ori plimbări. Simţea fericire în aceste lucruri.
Altă fată care aude asta nu e de acord. Nicio problemă. Dar asta nu e nici vocaţia, nici chemarea, nici harisma ta. Dacă tu vei deveni coafeză, vei eşua.
Insă acea fată asta voia.
Şi a făcut-o.
Şi a reuşit.
Spui că nu te împaci bine cu felul tău de viaţă.
Şi-ţi răspund prieteneşte: Cele pe care le poţi schimba în viaţa ta, schimbă-le.
Dacă trăieşti o viaţă care nu-ţi place, fă-o mai bună.
Nu lăsa să treacă nicio zi, niciun ceas făcând compromisuri.
Nu capitula în faţa situaţiilor mizerabile, triste şi depresive, care nu te odihnesc.
Fă ceva.
Schimbă-ţi viaţa.
Problematizează-te.
Gândeşte-te. Găseşte soluţii.
Un cuplu, prieteni cu mine, a discutat în aceste zile deschis şi limpede despre relaţia lor.
Se certau mereu. Până când fata i-a zis logodnicului ei: „Uite ce-ţi spun. Această situaţie nu poate continua. Vreau să vorbim Şi vedem ce se poate schimba între noi. Nu putem trăi mereu împreună şi să fim aşa, la fiecare cinci zile să re certăm, iar după aceea iarăşi bine pentru puţin, şi iarăşi să ne certăm. Trebuie să vedem care este motivul".
La asta mă refer atunci când spun: „Să-mi fac viaţa mai frumoasă. Să găsesc ceea ce vreau. Ce se poate schimba. Să-mi găsesc vocaţia".
Şi nu se referă doar la profesie, ci le atinge pe toate cele din viaţă.
Nu vreau să văd viaţa desfăşurându-se înaintea mea pasiv.
Trăieşte-ţi viaţa!
Ia-o în mâinile tale!
Tu eşti cel care o zugrăveşti şi ţii în mână culorile şi pensula.
Tu joci în această piesă. Şi ai obosit să joci mereu roluri false.
Hristos şi Biserica Lui ne cheamă să trăim realitatea naturii noastre, valorificând harismele noastre.
Mai întâi să le găsim, să le localizăm. Care sunt harismele mele? Găseşte-le.
Iar apoi să le lăsăm să izbucnească şi să se reverse.
In chip extatic şi demiurgic.
Incât să ne bucurăm de ele. Trăindu-le în chip doxologic. Fiind recunoscători iui Dumnezeu.
Bucurându-ne de ceea ce facem.
Pr. Andreas Konanos
"Problemele casniciei. Sfaturi pentru o convietuire armonioasa", Editura Egumenita