Hristos – Doctorul cel plin de nesfârşită milă şi iubire

297

Hristos, ca Doctorul cel plin de nesfârşită milă şi iubire, voieşte să-i vindece pe toţi oamenii, fără a lipsi pe vreunul de mântuirea pe care a adus-o El; îi dă omului tot ajutorul şi sprijinul Său şi arată o neţărmurită răbdare chiar faţă de cei care-L tăgăduiesc şi-L hulesc prin cuvintele, gândurile şi faptele lor. Celor care au trăit în nebunia păcatelor şi sunt bolnavi de mulţimea patimilor, fără a privi la faptele lor trecute, El le dă iertarea şi-i cheamă la mântuirea care-l face (pe om) sănătos la minte.

Doctorul, spune Sfântul loan Gură de Aur, nu se supără, nici nu se necăjeşte când bolnavii, ieşiţi din minţi (din pricina durerii), îl umplu de ocară, ci face totul şi-şi dă toata silinţa să pună capăt bolii acelora care se poartă atât de rău cu el. Doctorul nu caută folosul lui ci pe al bolnavilor, iar daca bolnavii arată că se îndreaptă cât de cat şi îşi vin în fire, doctorul se bucură, se veseleşte şi le dă leacuri amare cu mai multă tragere de inimă, nu ca să se răzbune pentru ocările de mai înainte, ci ca să le fie de mai mult folos şi să-i facă deplin sănătoşi. Aşa şi Dumnezeu când cădem în păcate grele, în cumplită nebunie, toate care le spune şi le face nu sunt ca să se răzbune pentru viaţa păcătoasă dusă de noi, ci ca să ne scape de boală şi păcate.

Din Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, București, 2001, p. 253


Articole Asemănătoare
1136

Nu traiul bun asigură sănătatea, ci viaţa sfântă, viaţa lui Hristos…

Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, […]

Articole postate de același autor
273

Avem nevoie de o inimă caldă și o minte lucidă!

Suferința trăită cu Hristos Domnul poate transforma o inimă de piatră într-o inimă caldă, iar fără Hristos, o poate răni și rupe! E nevoie ca mintea să refuze deznădejdea și să ajute inima să binecuvânteze și să creadă în făgăduințele Domnului! Avem nevoie de o inimă caldă și o minte lucidă! Suferința este naștere când e trăită astfel. Altfel, devine […]