Astăzi, la slujba Învierii, am văzut altfel oamenii. Chipuri mai luminoase, mai liniștite, mai împăcate. Țineau lumânarea cu grijă, ca și cum ar păzi ceva prețios. Parcă s-au mai risipit din griji, din supărări, din apăsări… ca și cum, după primirea luminii dumnezeiești, toate celelalte au trecut în plan secund.
Și nu pentru că viața ar fi devenit, deodată, mai ușoară. Ci pentru că Hristos a Înviat.
Învierea nu este doar un adevăr pe care îl rostim, ci o stare în care suntem chemați să rămânem. De aceea, fiecare duminică este o mică înviere, o reamintire că viața poate fi trăită altfel: cu mai multă pace, cu mai multă lumină, cu mai multă nădejde.
Cât de frumos ar fi să nu lăsăm această stare să treacă odată cu sărbătoarea… ci să o păstrăm și mâine, și poimâine, și în toate zilele care vin.
Pentru că, acolo unde este Hristos Cel Înviat, nimic nu mai rămâne la fel.
Pr. Octavian Moșin
