Actualitate

Hristos a Înviat: ziua a XVIII-a

955

Cu multă bucurie am trăit ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai cinstiți sfinți, pe care îl venerează chiar și dintre cei care știu mai puțin de Hristos. Din sec. IV, când a trăit, și până astăzi rămâne un mare făcător de minuni, mijlocind pentru numeroși creștini care îl au drept bun însoțitor pe drumul vieții.

Sf. Nicolae este considerat protector al tuturor celor care călătoresc, dar nu e vorba doar de cei care se deplasează pe mare, pe uscat sau în aer, ci, în general, a celor care trec prin această viață. Or, viața noastră însăși este o călătorie. Prin urmare, Sfântul Ierarh Nicolae este protectorul tuturora care îl cheamă în sfintele rugăciuni.

Să ni-l facem prieten duhovnicesc, pe acesta, dar și pe ceilalți sfinți, care ne sprijină, ne inspiră, ne încurajează în toate momentele vieții.

Valeriu Gafencu credea: „Sfânt poate fi tot omul. Avem sfinți rugători din pustie, avem sfinți mărturisitori din arenele romane, avem sfinți din catacombe și temnițe, avem sfinți împărați și eroi, atleți ai lui Hristos, avem sfinți ai milosteniei, avem sfinți clerici și laici, și din popor și din elite. Toți oamenii, în toate domeniile de viață, sunt chemați la sfințenie, adică la o viață trăită în lumina Duhului Sfânt.”

Poporul nostru are o zicală: „Spune-mi cu cine te împrieteneşti, ca să-ți spun cine eşti.”

Să ne împrietenim cu sfinții – prin urmarea învățăturilor, prin cinstirea sfaturilor, prin trăirea credinței după exemplul lor, prin discuții tainice în rugăciune etc. – ca să ne umplem și noi de sfințenie!

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1651

A trecut la Domnul preacucernicul părinte și pictor bisericesc Iurie Beiu

Zilele acestea a trecut la Domnul preacucernicul părinte Iurie Beiu, preot al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Șalvirii Vechi. Slujba Prohodului a fost săvârșită de către protopopul bisericilor din raionul Drochia protoiereul mitrofor Pavel Vuluța, împreună cu un sobor de preoți din circumscripție. Părintele Iurie Beiu a fost primul paroh al bisericii „Sf. Apostoli […]