Dumnezeu lucrează atât de minunat încât aranjează lucrurile mai bine decât le planificăm noi. Nu ne rămâne decât să nu ne opunem acestei lucrări. Să ne asumăm rolul de unelte ale Domnului prin care El mângâie necăjitul, ajută pe cel în neputință, se bucură pentru cel care învinge patimile.
Urmează să Îi permitem Domnului să își facă lucrarea cu noi și între noi.
La aceasta mă gândeam azi după o întâmplare mai puțin comună pe care am trăit-o.
Merg la Cimitirul Central din Chișinău. Deși de fiecare dată intru pe poarta centrală, azi pașii m-au dus la altă poartă a cimitirului.
O bătrânică îmi iese în întâmpinare și îmi zice, senină, că mă așteaptă pe mine să vin cu rugăciunea la mormântul unui om apropiat. A trecut ceva timp, dar se bucură că am apărut!
Până aici parcă nimic ieșit din comun. Doar că eu nici habar nu aveam de doamnă și de mormântul la care urma să săvârșesc litia. Venisem pentru alte morminte, mă așteptau persoane cu care convenisem. Dar ea știa că voi veni, avea certitudinea și, prin credința ei, Domnul m-a îndreptat către acel loc.
Iar fiecare zi avem șansa de a descoperi minunile cerești, e suficient să avem ochi de văzut și urechi de auzit, iar acestea sunt fărâme ale minunii care stă la baza creștinismului, or, așa cum spunea Sf. Iustin Popovici, „toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni, a minunii învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire.”
Mulțumim, Doamne!
Preot Octavian Moșin