Recunoștința pornește de la gesturile foarte elementare, pe care le învățăm de acasă. Generația mea a fost învățată să spună: „Sărut mâna mamă”, „Sărut mâna tată”…"Copii de astăzi nu mai sunt învățați de mamele lor, să spună la sfârșitul mesei ‘sarut mâna mamă’."
Ce este recunoștința? Sentimentul pe care-l recunoști când cineva, o persoană sau mai multe persoane sau o instituție ți-a făcut un bine. Și când ți se face un bine trebuie să mulțumești!
O povestire adevărată. Această istorie a trimis-o mama unei monahii și se referea la propria ei familie. „În perioada ocupației germane sufeream mult. Am trăit zile în care în casa noastră nu exista nimic altceva în afară de apă. Atunci tatăl nostru ne-a luat de mână și urcând sus pe muntele care se înălța lângă satul […]
Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, […]
