Locuitorii ţinutului Gherghesenilor l-au rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Hristos le-a îndeplenit dorința intrând în corabie și plecând.
Astăzi nouă ni se pare ciudat să auzim această rugăminte. Ni se pare ciudat și nefiresc, că oamenii ar putea să-i ceară Mântuitorului să-i părăsească, dar nu să petreacă cât mai mult timp alături de ei.
De ce s-a întâmplat acest lucru? De ce locuitorii ţinutului Gherghesenilor erau atât de înspăimântați și de ce L-au rugat pe Hristos să le părăsească țara? Hristos înfăptuise minuni în ținutul Gherghesenilor, minuni pentru binele oamenilor și mântuirea lor. El l-a vindecat pe omul stăpânit de duhurile rele. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează despre starea groaznică a acestui sărman posedat de demoni: era legat în lanțuri pe care le rupea, fără haine pe el, nu mai sălăşluia în case, ci în gropi de morminte. Ajungând în ținutul Gherghesenilor Hristos îl vindecă pe acest biet om, izgonind din el o legiune de demoni. Demonilor, la cererea lor, le poruncește să intre în porci, care păşteau pe munte. Ieşind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat în lac şi s-a înecat. Hristos le îngăduie să intre în porci, fiindcă Legea lui Moise oprea mâncarea cărnii de porc, dar şi îndeletincirea cu creșterea lor. Însă gherghesenii, pentru bani, încălcaseră Legea. Ei vindeau porcii vecinilor lor care erau închinători la idoli.
Locuitorii acestui ținut cunoșteau chinurile cumplite ale acestui demonizat, își dădeau seama și că nimeni nu e în stare să-l ajute. Iar văzând vindecarea miraculoasă, s-au cutremurat de frică, nedorindu-și ca Fiul lui Dumnezeu să înfăptuiască ceva asemănător și cu ei. Sufletele lor întunecate de păcate s-au speriat și i-au cerut Lui Hristos să plece imediat de la ei. Gherghesenii și-au pierdut câştigurile nelegiuite suferind pierderi materiale, și considerând beneficiul material mai presus de ajutorul și mila lui Hristos, îl alungă de la ei pe Dumnezeu Însuși.
Și noi devenim asemenea sărmanilor ghergheseni, atunci când suferind necazuri, trecând prin boli și greutăți, cârtim împotriva lui Dumnezeu și-L izgonim din inimile noastre. Iar Hristos oricum ne iubește pe toți în continuare. Suntem asemenea locuitorilor Gadarei, căci și pentru noi adesea cea mai mare valoare o are bunăstarea materială, iar pierderea ei ne înspăimântă mai mult decât pierderea altor lucruri cu o valoare mult mai mare. Uneori suntem gata de fapte înspăimântătoare: decât să trecem prin atâtea încercări și greutăți, mai bine îl rugăm pe Dumnezeu să plece de la noi, să ne lase în mocirla păcatelor noastre. Dumnezeu ne mai rabdă și ne tolerează prostia, dar până la urmă tot noi suntem cei care avem de suferit în urma acestei alegeri. Pe când un bun creștin mereu ar încerca cu pace sufletească să primească toate necazurile și ispitele, căci Dumnzeu pe cine iubește, pe acela îl supune încercărilor, pentru a-l căli, pentru a-l ajuta să se trezească la realitate și să se pregătească de veșnicie. Anume astfel ar trebui un creștin să primească și să accepte toate câte i se întâmplă în viață.
Omul cârtitor împotriva lui Dumnzeu este asemenea locuitorilor ţinutului Gherghesenilor. Prin cârtire îl îndepărtăm pe Hristos de la noi. Asemenea gherghesenilor e și omul care nu-i cere lui Dumnezeu ajutorul și mijlocirea Sa, dar îndeosebi atunci când nu știe să mulțumească pentru toate binefacerile primite. Creștinul este asemenea gherghesenilor și atunci când nu se lasă în voia lui Dumnzeu, având încredere în ajutorul Lui atotputernic, în iubirea Sa părintească și grija pentru fiecare dintre noi.
În viața noastră necazurile sunt urmate mereu de bucurii, iar după insuccese, adesea realizăm lucrări deosebite. Dar care nu ar fi problemele și greutățile vieții să ne rugăm, Bunului Dumnezeu, ca întreaga noastră viață să devină o jertfă bineprimită! Să-L primim pe Hristos cu drag, nu să-L alungăm din sufletele noastre! Să ne acceptăm viața în toată plinătatea ei, chiar dacă uneori ne pare grea şi incomodă. Să viețuim cu convingerea că prin iubire faţă de Dumnezeu şi slujire cu dăruire ne vom făuri fericirea veşniciei alături de El. Amin.
Episcop Ioan (Moşneguţu)
