Rar găseşti un scriitor, poet sau filozof care să fi dat definiţia dragostei. Printre formulările, care încep cu „Dragostea – este …” sunt şi cuvinte subtile şi spirituale. Şi totuşi, cele mai înţelepte cuvinte despre dragoste au fost spuse de călugări, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, care Însuşi este dragoste. Din adâncimea experienţei spirituale a Sfinţilor, şi din interiorul vieţii de familie „reuşite”, este la fel de clar că dragostea este, în primul, rând smerenie.
Conflicte, certuri, insulte, reproşuri fără de sfârşit … De ce fără de ele nu pot exista relaţiile dintre oameni, care ar părea că se iubesc unul pe altul? De ce uneori pare imposibilă convieţuirea a două persoane pe această lume, chiar şi pentru cei, care au jurat să fie împreună la bine şi la rău, în bogăţie şi în sărăcie, în toate greutăţile pe care le vor întâmpina în viaţă … Sunt oare atât de diferiţi – un bărbat şi o femeie?
Dacă Fericitul Augustin a numit căsătoria paradisul pe pământ, atunci de ce este atât de dificil să desluşeşti indicatoarele care conduc către acest „paradis”?
Există câteva păcate, de care suferă toate persoanele care doresc să-şi întemeieze o familie. Acestea sunt vanitatea, egoismul şi mândria.
Mândria este unul dintre unghiurile cele mai ascuţite, de care se rănesc cei care până recent erau plini de dragoste, iar acum sunt nişte adversari adevăraţi. Nu o dată, nu de două ori, ci de mii şi mii de ori va trebui iertat şi renăscut din scrumul rămas sentimentul dragostei de odinăoară, pentru a uita, şi a ierta, pentru a suporta şi a acoperi prin propria generozitate, ceea ce, aparent, nu poate fi iertat. Dar cum am putea să ne biruim propriul nostru „Eu”, care, contrar la ceea ce ne îndeamnă Sfântul Apostolul Pavel, tocmai „caută ale sale?”
Mândria e statul-major al tuturor patimilor, iar comandanţii ei sunt – furia, condamnarea, ranchiuna, gelozia… De învins în acest război se poate doar prin dragoste. Și pentru a ne reuşi acest lucru, trebuie să înţelegem corect esenţa iubirii, spre deosebire de acea „dragoste” pe care ne-o impune societatea modernă.
Cândva am rămas adânc mişcată de cuvintele unui autor necunoscut: „Dragostea – este aşa o stare de deschidere sufletească şi vulnerabilitate faţă de o altă persoană, în care îi permiţi să te rănească şi, în acelaşi timp, continuii să rămâi complet lipsit de apărare.”
Despre dragostea şi capacitatea de a iubi într-o căsătorie Mitropolitul Antonie de Suroj spunea: „Fiind rănit în inimă, să nu răspunzi nici prin amărăciune şi nici prin ură, să ierţi şi să primeşti mereu, deoarece eşti convins că cruzimea, trădarea, neînţelegerea sunt lucruri trecătoare, iar omul este creat pentru veşnicie”.
Fiecare dintre soţi se plânge de lipsa dragostei şi de mulţi ani tot aşteaptă să strângă roadă acolo, unde singur nimic nu a semănat. Nu este fiecare în stare să dea fără a aştepta nimic în schimb, să iubescă fără a aştepta recompensă, dar acela, care va reuşi s-o facă, va fi cu adevărat fericit.
„Dragostea e unica pasiune care se plăteşte cu o monedă fabricată de ea însăşi”, pe bună dreptate, a dedus Stendhal.
Aceasta nu înseamnă că ar trebui să fim orbi la neajunsurile celui de alături şi să nu răspundem cu nimic la răul existent.
Da, iubirea trebuie şă ştie să fie şi exigentă, însă această exigenţă trebuie să se manifeste, în primul rând, în convingerea omului că el este infinit de semnificativ şi valoros prin faptul că are tot de ce e nevoie pentru a creşte. Să-l ajuţi pe cel de alături să „crească” e ceva deloc uşor. Ca să inspiri pe cineva, trebuie să dai dovadă nu de puţin tact şi dragoste. Trebuie să fii în măsură, fără a încălca şi strivi o personalitate, să-i relatezi celui iubit, cu răbdare, cât de mult te doare indiferenţa lui.
Nu o singură dată sutem îndemnaţi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în cel de la care vrem schimbări, căci ce nu ar putea face El cu puterea sa. Mulţi oameni au „auzit” aceste cuvinte, însă doar cel smerit poate să-i cedeze locul lui Dumnezeu, care prin providenţa sa, toate le-ar orândui spre bunul lor sfârşit.
Sfinţii Părinţi au vorbit, în toate timpurile, despre faptul că cel ce a dobândit smerenia, a dobândit toate virtuţile. Iar Sfânta Scriptură ne spune: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6.). Iar Sfântul Paisie Agiorâtul spunea că acolo unde nu este dragoste şi smerenie, acolo vieţuieşte diavolul şi oamenii de aici deja locuiesc cu el, ca în iad, cu fiecare zi agravându-şi soarta lor şi viaţa veşnică.
A rămas doar să ne determinăm dacă dorim cu adevărat să iubim sau doar să fim iubiţi? Şi… să ne iubim pe noi sau pe aproapele nostru?
Natalia Lozan
