Fiţi atenţi ce cale urmaţi!

4387

Dacă tinerii creştini vor auzi o înjurătură sau discuţii pe teme indecente, să se adâncească cu mintea în rugăciunea lui Iisus. Respectarea anumitor principii morale constituie una din formele de mărturisire a credinţei creştine în lume. De cele mai multe ori, în dorinţa de a le respecta, ne ciocnim de batjocurile şi glumele celor din jur.

Experienţa, însă, ne arată că cei care trec cu succes acest test sunt respectaţi şi au autoritate chiar faţă de cei care nu demult îi criticau. Fermitatea a fost întotdeauna la mare cinste. Fiţi atenţi ce cale urmaţi!

Din Preot Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, p. 232


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
195

Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin […]