Actualitate

Filantropie în ajun de Crăciun

1924

«Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.»(1 Timotei 6,18-19)

Evanghelia ne îndeamnă la iubirea milostivă, aratându-ne că milostenia este o datorie şi o condiţie a mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Iubirea milostivă din faptele bune săvârşite pe pământ ne ajută să dobândim mântuirea sau viaţa veşnică din ceruri.

Astfel, în ajunul sărbătorii Na;terii Domnului Preotul Constantin Rîciu împreună cu Prot. Adrian Postolachi, prin susținera unui grup de creștini stabiliți în Italia au venit cu un ajutor pentru două familii social-vulnerabile.

Familia Nagornîi din localitatea Racaria, care crește 3 fetițe a primit colete cu haine, dar și produse alimentare și menajere. Totodată familia a primit în dar un aragaz, căci era nevoită să-și pregatească mâncarea la sobă. De aceiași bucurie a avut parte și familia Irinei Antoniuc din satul Pelinia, o mamă în vârstă de 28 de ani care își crește de una singura cei 5 copii și care are nevoie de o susținere frățească din partea noastră.

Tot binele pe care îl facem acum va merge cu noi şi ne va bucura în veşnicie.


Articole postate de același autor
4461

Declarație privind atacul și furtul de la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Am constatat cu durere că în dimineața zilei de joi, 27 decembrie, la deschiderea Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului” din centrul capitalei, paraclisierul sfântului locaș a fost atacat, după care au fost prădate bunuri bisericești. Paraclisierul Vasile Ghimp se află în stare gravă la Insitutul de Medicină Urgentă, fiind în secția de reanimare. Astfel, cerem sfintele […]