Felicitări de sărbătoare și concert de colinde la sediul episcopal din orașul Edineț

319

An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpînire pe întreaga noastră fiinţă, căci, Dumnezeu cel mai „înainte de veci” s-a născut ca și „Prunc tînăr”, aducîndu-ne fiecăruia bucurie și mare nădejde. Bucuria este desprinsă din cea a sfintei familii și a îngerilor vestitori ai minunii din ieslea Betleemului, nădejdea este cea a mîntuirii prin nașterea acestui „prunc tînar”.

Din cele mai vechi timpuri, poporul nostru, împodobit cu o vieţuire virtuoasă şi sfîntă, și-a exprimat dragostea și recunoștința pentru mîntuirea adusă de Domnul Hristos prin venirea Sa în lume în cîntări și colinde. Colindele sunt cîntece de bun-venit adresate lui Hristos, cîntece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorîtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Colindele duc, asemenea îngerilor şi păstorilor, vestea Evangheliei din casă-n casă.

În spiritul acestei frumoase tradiții strămoșești, în a doua zi sărbătorii Nașterii Domnului, în după-amiaza zilei de luni, 8 ianuarie 2018, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a fost colindat la Reședința Episcopală de către protoiereul Serghii Chifeac, parohul bisericii din satul Coteala r-nul Briceni  împreună cu enoriașii lor și de studentele din Liceul Teologic Sf. Elizaveta or. Edineț.


Articole postate de același autor
672

Dumnezeu clădeşte pentru fiecare om o casă

  Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii şi de cele sufleteşti nici habar nu avea, avu într-o noapte un vis mântuitor. Se făcea în vis, că ajunsese în Rai şi se desfăta în frumuseţile de acolo, însoţit de Sfântul Petru, care îi dădea explicaţiile necesare. Într-un loc văzu clădindu-se un palat strălucitor. Tot […]