Este un păcat să nu-ţi alăptezi copilul din orice motiv în afară de boală. O asemenea atitudine perverteşte radical instinctul matern, se împotriveşte planului dumnezeiesc privitor la familie şi la căsnicie.
În plan psihologic, trecerea bruscă şi prematură la alimentaţia artificială reprezintă un stres puternic. Nou-născutul rămâne lipsit de lucrul principal – de comunicarea cu mama, de căldura şi grija ei, de ceea ce în popor se numeşte „vitamina M” (dragostea de mamă). Contactul integral cu mama creează condiţiile optime pentru dezvoltarea psihofizică normală a copilului, pentru stabilirea unor relaţii calde, întemeiate pe încredere, a unei legături duhovniceşti profunde, pe termen lung. Iar dezobişnuirea de piept şi obişnuirea cu biberonul îl înstrăinează pe copil de comunicarea cu mama, îl sileşte la un surogat de comunicare – nu cu un om viu, ci cu un obiect neînsufleţit.
În fine, de pe poziţiile medicinei, laptele de mamă reprezintă alimentul cel mai valoros, de neînlocuit, pentru nou-născut. El conţine în proporţii ideale toate substanţele esenţiale – proteine, grăsimi, carbohidraţi, microelemente, vitamine, hormoni, enzime şi anticorpi; susţine în mod ideal imunitatea şi apără de infecţii. Copii care au fost la sân fără întârziere sunt de obicei mai liniştiţi şi mai sănătoşi decât cei ce au fost lipsiţi de posibilitatea aceasta. Laptele de la o mamă străină (şi cu atât mai mult laptele de animale sau preparatele artificiale) sunt mult mai puţin potrivite pentru copil din punct de vedere imunologic şi genetic decât laptele propriei mame.
Aşadar, abandonarea copilului sau chiar simplul refuz neîntemeiat de a-l alăpta au o influenţă extrem de negativă asupra lui. Este foarte important de ştiut lucrul acesta mai ales acum, când procentul copiilor abandonaţi sau „trecuţi pe biberon” creşte, iar alimentarea naturală, prin alăptare, se „demodează”.
Din K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 25-26
