Episcopul Ioan în Duminica Sfintei Cruci: „Crucea ascunde în sine taina și bucuria Învierii”

567

În Duminica a treia din Postul Mare dedicată Sfintei Cruci, 31 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, în concelebrarea Secretarului Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș și a slujitorilor sfântului lăcaș.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan, a vorbit despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că Crucea a devenit un semn al identităţii creştinilor, încă din timpul Sfinţilor Apostoli.

Crucea din pericopa evanghelică de astăzi nu se referă la crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, nu se referă la pătimirile Mântuitorului pe care le vom cinsti în Sfânta și Marea Vineri și în ziua Înălțării Sfintei Cruci, ci este o cruce care se atribuie la viața creștină în înțelesul de răstignire a patimilor egoiste pentru a elibera iubirea milostivă de iubirea egoistă și pătimașă. Înțelesul duhovnicesc al purtării crucii presupune o condiție care nu este ușor de îndeplinit și anume răstignirea propriului egoism, care se numește lepădarea de sine.

Duminica Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. Este greu să aflăm mai multe despre originea acesteia, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman al Constantinopolului i-a consacrat în acea vreme o omilie.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi PS Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i să continue postul cu roade și să-și mărturisească păcatele ca astfel Hristos să poată învia în sufletele lor.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
3346

Nu poate un om să fie smerit și nesincer în același timp

Este condiţia smereniei sinceritatea. Nu poate fi un om smerit nesincer, aceea este făţărnicie, nu smerenie. Smerenia adevărată este fără nici un fel de prefăcătorie, este sinceritate absolută, altfel nu mai e smerenie, este un orgoliu diabolic foarte bine deghizat, condiţia smereniei este să fie reală. *** Smerenia se câştigă cunoscând toate acestea, cunoscându-ţi limitele […]