Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
5 cuvinte despre rugăciune
Pe Domnul să-L cauţi, nu pe oameni
Orbirea sufletească, mai primejdioasă decât cea trupească
Numai cu rugăciune, mâncarea de post ne dă putere
Daniel Buzdugan: Ca ortodox practicant sunt de acord cu închiderea bisericilor, dar propun ca slujbele să se țină în mall-uri că astea nu se închid
Spovedania după îndreptar sau fără el
„Crenguţă de iederă” – Steaua lui Hristos
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (III)
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Truşeni
De ce trebuie să-L mărturisim pe Hristos?
Ce sunt Acatistele şi ce trebuie să ştim despre ele
11 reguli canonice ale nunţii creştine