Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrăjmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul scot dracii poftei şi mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele.
Cu tot dinadinsul se atrage luarea-aminte că toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit, care ştie cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura, trebuinţa şi putinţa fiecăruia. Postul, adică, să fie măsurat după vârstă, după sănătatea rămasă – deşi postul pe mulţi i-a făcut sănătoşi – şi după tăria şi felul ispitelor. Aşa cere dreapta socoteală. Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli, toţi au întârziat sau, îndărăptând, au pierdut. De aceea, au zis Părinţii, gândindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile, că mai mulţi s-au păgubit din post, decât din prea multa mâncare, şi preamăreau dreapta socoteală, ca virtutea cea mai mare. Preţuirea pătimaşă a trupului pe mulţi îi întoarce împotriva duhovnicului, deşi învrăjbirea nu-i ţine mult, boala îi întoarce; pe alţii, însă, muşcaţi la minte de mândrie, nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic, deşi le tânjeşte cugetul. La vreme de umilinţă – care cearcă pe toţi – şi aceştia biruie piedica şi intră în lupta mântuirii.
E de neînţeles cum de nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie, ci abia simte cu trupul că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. E de neînţeles că durerea trupului îl face pe om să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când durerea sufletului, de strâmbătatea şi amorţirea lui, nici că se mişcă. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţin!
Din Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 174
