În curgerea vieţii lui pământeşti, omul întâlneşte nenumărate piedici aproape de neîntrecut: necaz, suferinţă, durere. Toate acestea se regăsesc, deşi ne este greu s-o acceptăm, în pronia lui Dumnezeu.
Taina suferinţei este înmiezuită în lacrima bucuriei. Suferinţa ne descoperă omul tainic al inimii, lăuntrul, iar bucuria ‒ taina lui „mâine”, veşnicia, dar în taina lui „mâine” nu se ajunge decât prin durerea lui „azi”, care ne descoperă frumuseţea clipei veşnice de a fi în Dumnezeu.
Suferinţa sapă brazde adânci în obrajii pe care curg şiroaiele înţelepciunii, grăia un bătrân, iar un prigonit pentru Hristos din închisorile comuniste a mărturisit cu simplitate că Dumnezeu se vede printre lacrimi.
Din Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând şi cuvânt, Editura Predania, Bucureşti, p. 26
