1) Unii din cei ce stau în faţa împăraţilor de pe pământ sînt neînarmaţi şi fără nimic; alţii au bastoane; alţii, paveze, iar alţii, săbii. Mare şi neasemănată este deosebirea celor dintîi faţă de cei din urmă. Aceştia obişnuiesc să fie şi rudenii şi casnici ai împăratului. Aşa e în acestea. Dar să vedem cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu şi împăratului la slujbele şi rugăciunile de seară, de noapte şi de zi. Unii rămîn, începînd de la slujba de seară, toată noaptea dezbrăcaţi de cele materiale şi cu mîinile întinse la rugăciune, goi de toată grija. Alţii, după cîntările de psalmi, rămîn în aceasta (în rugăciune). Alţii stăruie mai mult în citiri. Unii se luptă, din neputinţă, bărbăteşte, cu somnul, prin lucrul mîinilor.
Dintre aceştia toţi, cei dintîi şi cei din urmă stăruie în petrecerea de toată noaptea, plăcută lui Dumnezeu. Cei de al doilea îşi fac privegherea după pravila călugărească, iar cei de al treilea călătoresc pe calea cea mai din urmă. Dar Dumnezeu primeşte şi preţuieşte darurile aduse de fiecare după gîndul şi puterea lui.
2) Ochiul veghetor curăţă mintea, iar somnul mult împietreşte sufletul. Monahul care priveghează e duşmanul curviei, iar somnorosul e soţul acesteia.
3) Privegherea e potolirea aprinderii (trupeşti), izbăvire de visuri (întinate), ochi umezit, inimă înmuiată, strajă în faţa gîndurilor, cuptor de mistuire a mîncărurilor, îmblînzirea patimilor, pedepsirea limbii, alungarea nălucirilor.
4) Monahul priveghetor e pescar de gînduri, putîndu-le descoperi şi pescui pe acestea cu uşurinţă în liniştea nopţii. Monahul iubitor de Dumnezeu, cînd sună clopotul de rugăciune, zice: «Bine»; leneşul zice: «Vai, vai!».
5) Pregătirea mesei dă pe faţă pe cel lacom de mincare şi lucrarea rugăciunii dă pe faţă pe cel iubitor de Dumnezeu. Cel dintîi văzînd masa zburdă, cel de al doilea se întristează.
6) Somnul mult e pricinuitorul uitării; iar privegherea curăţeşte amintirea.
7) Plugarii îşi adună bogăţia în hambare şi în cramă, călugării îşi adună bogăţia în stările la rugăciunea de seară şi de noapte şi în lucrările minţii.
8) Somnul mult e un soţ nedrept. El răpeşte jumătate din viaţa celui leneş, dacă nu şi mai mult.
9) Călugărul necercat (fără experienţă) priveghează în convorbiri, iar venind ceasul rugăciunii i se îngreuiază ochii. Călugărul moleşit e destoinic în vorbărie, dar cînd vine vremea citirii, nu mai poate vedea de somn. Cînd trîmbiţa din urmă va suna, morţii vor învia şi cînd începe vorbăria se trezesc cei adormiţi. Somnul e un prieten viclean; după ce ne-am săturat, de multe ori pleacă, dar cînd ne e foame şi sete, ne războieşte cu tărie. Ne sfătuieşte să ne apucăm cu mîinele de vreun lucru în timpul rugăciunilor. Căci altfel nu poate alunga rugăciunea celor ce veghează. El e cel dintîi care se furişează în cei începători, ca să-i războiască. Aceasta, pentru ca să-i facă de la început trîndavi, sau să-i facă să se apropie de dracul curviei. Să nu încetăm să cîntăm cu obştea, pînă ce nu ne-am eliberat de el. Căci ruşinîndu-ne de obşte, nu vom aţipi.
10) Cîinele e duşmanul iepurilor şi dracul slavei deşarte, al somnului.
11) După trecerea zilei negustorul, iar după cîntare lucrătorul, şezînd îşi socoteşte cîştigul.
12) Aşteaptă după rugăciune în stare de veghe. Şi atunci vei vedea cîrduri de draci. Fiindcă au fost războiţi de noi, după rugăciune încearcă să ne supere cu năluciri necuvenite. Şezînd, ia seama, şi vei vedea pe cei obişnuiţi să prade pîrga sufletului.
13) E cu putinţă să se cugete în somn în continuare cuvintele psalmilor, dar e cu putinţă să ni le pună pe acestea în minte şi dracii ca să ne înalţe la mîndrie. Iar al treilea lucru n-aş fi voit să-l spun. Dar cineva m-a silit. Sufletul care cugetă neîncetat la cuvintele Domnului, obişnuieşte să se mişte în ele şi în somn. Căci lucrul al doilea e o răsplată a celui dintîi, spre izgonirea duhurilor şi a nălucirilor.
(Filocalia IX, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă română, București, 1980, p. 249)
