Să iubeşti pe Dumnezeu din toată virtutea ta, ca prin toate acţiunile tale să placi Aceluia. După cum cel legat prin căsătorie se străduieşte să placă soţiei, cu atât mai mult monahul trebuie, prin orice mijloace, să placă lui Hristos. „Cel ce păzeşte poruncile Lui (Hristos), rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” (Ioan II, 24). Dumnezeu nu vrea să fie iubit prin vorbe, ci prin inimă curată şi fapte bune.
Cine zice: „iubesc pe Dumnezeu”, dar nu păzeşte poruncile Lui, acela este mincinos. Un astfel de ins se înşală pe sine însuşi (...), fiindcă Dumnezeu nu este văzător al vorbelor, ci al inimii; El iubeşte pe acei care Îi slujesc în simplitatea inimii.
Dacă pe părinţii pământeşti îi iubim cu atâta dragoste, deşi au muncit puţin timp pentru noi, cu atât mai mult trebuie să-L iubim pe Tatăl Ceresc!
Din Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 19
