Duminica Sfîntului Grigorie Palama la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”din orașul Ungheni

1865

Duminică, 12 martie 2017. În a II-a din sfîntul şi marele post numită şi a Sfîntului Grigorie Palama, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”din orașul Ungheni.

În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de soborul preoților slujitori și creștinii veniți la rugăciune. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Iubiţi credincioşi, Au trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu, două săptămîni din Sfîntul şi Marele Post al Paştelui. Să ne cercetăm acum conştinţele şi să ne întrebăm: Ne-am împăcat cu semenii noştri prin iertare şi cu Dumnezeu prin spovedanie la preot în aceste 14 zile de post? Am mers mai des la Sfînta Liturghie în aceste Duminici şi ne-am învrednicit să primim Trupul şi Sîngele lui Hristos? Am postit de mîncare de dulce, de mînie, de beţie şi de tot păcatul de cînd am intrat în Sfîntul Post? Am făcut milostenie la săraci şi suntem hotărîţi să postim şi să ne rugăm lui Dumnezeu pînă la Sfintele Paşti? Avem grijă de cei dragi adormiţi din neamul nostru şi ne rugăm pentru iertarea lor?
Cei care aţi făcut acestea, continuaţi să vă rugaţi, mergeţi la biserică şi vă vindecaţi slăbănogirea sufletului prin rugăciune, prin milostenie şi prin pocăinţă. Iar cei care n-aţi făcut nimic pentru suflet în aceste zile sfinte de pocăinţă, nu amînaţi, ci începeţi de acum a lucra mîntuirea dumneavoastră, pînă încă avem timp.

Vă amintesc că astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfîntului Ierarh Grigorie Palama, mitropolitul Tesalonicului în secolul al XIV-lea, ca sfînt şi dascăl al rugăciunii. El a fost dascăl, lucrător şi apărător al neîncetatei rugăciuni a lui Hristos. Cereţi-i ajutorul şi urmaţi după putere pe urmele rugăciunii lui.

De vom face aşa vom avea mare folos sufletesc din toate, vom trece curgerea postului cu lucrare duhovnicească şi ne vom învrednici de slăvita Înviere a lui Hristos Dumnezeu. Amin.”

După rugăciunea “Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.


Articole postate de același autor
6908

Nu ştii că trebuie să săruţi cruciuliţa pentru cel ce te necăjeşte?

Spre zidire, o să-ţi mai povestesc o întâmpla­re din viaţa fiilor duhovniceşti, cum vrăjmaşul a aprins ura între două fete şi cum acestea l-au biruit începând să-şi sărute cruciuliţele de la gât. La început, fetele acestea, E. şi M., erau mari prietene – cum se zice, „la cataramă”. Însă vrăjma­şul cel şiret şi viclean invidia […]