Actualitate

Duminica Floriilor sărbătorită la Mănăstirea Horăști

2126

Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) a fost sărbătorit cu multă evlavie și înălțare sufletească la tânăra Mănăstire de bărbați cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir” din Horăști. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de slujitori în frunte cu părintele stareț arhim. Nectarie (Gherman).

Pelerinii veniți la sfânta mănăstire au avut prilejul să se înalțe sufletește și prin faptul că în această mare zi de praznic împărătesc, răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, dirijat cu multă măiestrie de teologul Serghei Crudu, Profesor la Seminarul Liceal de Teologie Ortodoxă „Sf. Ierarh Gavriil” din Chișinău.

Este o tradiție ca tinerii grupului coral „Gnosis” să popsească în această frumoasă mănăstire la invitația părintelui stareț Nectarie pentru a se ruga și înălța spiritual alături de viețuitorii acestei mănăstiri.

Cuvântul de învățătură în această zi de praznic a fost rostit de prot. Nicolae Lisnic, cleric al mănăstirii.

La momentul rânduit, numeroși credincioși, copii, tineri și vârstnici, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos.

La finalul slujbei, părintele arhim. Nectarie, starețul mănăstirii, în numele obștii monahale, a mulţumit pelerinilor, dar și coriştilor pentru împreuna slujire şi răspunsurile liturgice date în chip înălţător.

Sectorul Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”


Articole postate de același autor
325

Fiindcă nu am postit, am căzut din paradis; să postim, deci, ca să revenim în el

Nu ne-aţi vorbit despre reţinerea de la mâncăruri, a observat teologul. – Se subînţelege, a răspuns Ascetul, din cele zise. Ne reţinem de la anumite mâncăruri nu pentru că simţim repulsie faţă de ele, ca şi cum ar fi spurcate, ci din motive pur ascetice, astfel că nu cădem în osânda ereticilor. – Deci, a […]