Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din municipiul Chișinău

965

La data de 5 ianuarie, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, a pomenirii Sfinților 10 Mucenici din Creta: Teodul, Satornin, Eupor, Ghelasie, Eunichian, Zotic, Pompiu, Agatopus, Vasilid și Evarest (III); Sfântul Ierarh Teoctist, Arhiepiscopul Novgorodului (1310); Sfântul Nifon, Episcopul Constanției (Ciprului), din Egipt (IV); Sfântul Cuvios Pavel, Episcopul Neocezareii (IV); Sfântul şi purtătorul de Dumnezeu, părintele nostru Naum din Ohrida (910), la Catedrala Mitropolitană din inima Chișinăului a avut loc un serviciu divin oficiat în dimineața zilei de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir.

La această slujbă, alături de Arhipăstor s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan şi Eclesiarh al Catedralei, clericii locașului de închinare, la fel și credincioșii, veniți să exprime, prin rugăciune, mulțumire lui Dumnezeu, pentru toată darea cea bună și să ceară de la Părintele Ceresc binecuvântarea noului an al bunătății Sale.

Totodată, în aceste ultime zile de post credincioşii au venit să plece genunchii la rugăciune spre a cere Bunului Dumnezeu să-i învrednicească de a se face părtaşi ai minunii din ieslea Betleemului. Numărul mare de creştini care au venit să petreacă ziua de azi după îndemnurile şi învăţătura Sfintei Biserici, demonstrând o dată în plus credincioşia şi responsabilitatea pe care o au oamenii noştri faţă de evenimentele care punctează în mod deosebit viaţa noastră duhovnicească.

În cuvântul predicatorial rostit cu binecuvântarea ÎPS Vladimir de către Prot. mitr. Teodor Tihon, enoriaşii au fost îndemnați să urmeze până la capăt sfântul post pentru a se putea bucura de plinătatea bucuriei Nașterii Domnului Hristos și să nu se dedea la careva excese, ci să trăiască cumpătat, în rugăciune și dragoste față de aproapele.

Această duminică, ultima dinaintea Praznicului Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos se numește și Duminica părinților după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos deoarece la Sfânta Liturghie de astăzi am ascultat Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, adică lista strămoșilor după trup ai Mântuitorului. Această listă a fost întocmită de Evanghelistul Matei și ea urcă de la Iisus la David, strămoșul său și până la Avraam. Toată perioada aceasta este împărțită în trei etape, fiecare de câte 14 generații. Această înșiruire de nume este dincolo de o listă a strămoșilor după trup un text care ne trimite la valorile simbolice la care s-a gândit Sf. Evanghelist Matei atunci când a făcut lista celor 42 de generații.

La final, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale cele cerești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
12208

Cum a fost creată Învățătoarea

Era în a şasea zi de muncă când Dumnezeu crea cadre didactice. Crease mai multe modele. Se chinuise ceva timp şi la educatoare, dar acum urma un model tare complicat. Avea un prospect lung, cu multe indicaţii. Dumnezeu ştia că, de data aceasta avea o responsabilitate extraordinară. Căci modelul ce urma a fi creat avea […]