Duminica a XXXII-a după Cincizecime (a lui Zaheu vameșul), la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”

202

În Duminica a XXXII-a după Cincizecime (a lui Zaheu vameșul), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.

După citirea Evangheliei, Vlădica Ioan a mângâiat credincioșii cu o predică de suflet, în care a evidențiat momentul istoric al trecerii Mântuitorului Hristos prin localitatea Ierihon şi întâlnirea Mântuitorului cu vameșul Zaheu:

„Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameșul Zaheu învățăm și noi că putem să ne schimbăm viața în bine din proprie inițiativă, nu așteptând să fim pedepsiți, nici certați cu boală, cu suferință ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru.

Iisus Hristos Mântuitorul ne caută necontenit pe fiecare dintre noi, ca și noi să-L căutăm pe El, Izvorul vieții fericite.

Evanghelia acestei duminici este plină de învățături duhovnicești, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele Mântuitorului: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” este un motiv de nădejde și încurajare pentru noi toți.

Să-L rugăm şi noi pe Hristos Domnul să ne ajute să ne schimbăm viața. Să devenim mai buni în Hristos și să săvârșim fapte bune ca roade ale bunătății Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.”

Tradițional, Preasfinţitul Ioan a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care în aceaste zile se află într-o vizită de lucru în afara ţării.

La final, PS Ioan dimpreună cu soborul preoțesc a săvârșit un Tedem de mulțumire, invocând în rugăciune Harul și Mila Împăratului Ceresc.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
2455

PS Ioan, Episcop de Soroca a oficiat Parastasul de 40 de zile pentru vrednicul de pomenire Prot. Mitr. Nicolae Guja

Joi, 7 septembrie 2017, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Slujba Parastasului de 40 de zile de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Prot. Mitr. Nicolae Guja. În biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Susleni, r-nul Orhei, alături de […]

Articole postate de același autor
69

18 masteranzi ai USM au încheiat programul Istoria și cultura religiilor

 Masteranzii programului Istoria și cultura religiilor din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova au susținut tezele. La acest program de studii s-au regăsit teologi și istorici, dar și tineri din alte domenii, care pe parcursul a doi ani au studiat discipline din domeniul spiritualității creștine și istoriei universale. Tinerii […]