Actualitate

Duminica a XVIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală din Soroca

1209

Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 20 octombrie 2019, în Duminica a XVIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, zi în care sunt prăznuiți și Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah. Cu acest prilej, la Catedrala Episcoaplă „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, căruia i-au coliturghisit un sobor de preoți și diaconi.

După citirea Evangheliei, Episcopul Ioan a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat principalele înțelesuri duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică.

În debutul predicii rostite, ierarhul a prezentat minunea învierii fiului văduvei din Nain de către Mântuitorul Hristos.

După istorisirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că minunea învierii din morți înfăptuită de Mântuitorul Hristos arată faptul că moartea fiecărui om este un lucru nefiresc.

La finalul predicii, Preasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplului oferit de Mântuitorului Hristos și să fie alături de cei care se află în suferință și necazuri.

După Liturghie, PS Ioan împreună cu soborul preoțesc a săvârșit un Tedem de mulțumire, invocând în rugăciune Harul și Mila Împăratului Ceresc.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
4993

Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei

Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca astfel să asculte El de ei, nu ei de El. Nu se angajează omul la o trăire în credinţă autentică. Vedeţi? Nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci nu Unul inventat de […]