În Duminica a IV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, PC Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Sf. M. M. Teodor Tiron, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mănăstirii.
În predica rostită, Arhimandritul Nicolae a vorbit despre virtuţile sutaşului din textul biblic citit astăzi (Matei 8, 5-13), modelul de credință pe care ni-l oferă sutașul din pericopa evanghelică citită în această duminică și despre modul în care fiecare este chemat să răspundă, prin credință și cu dragoste, la chemarea pe care Dumnezeu o face în permanență de a deveni moștenitori ai Împărăției Sale celei de Sus.
De asemenea, Preacuvioșia Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să se întărească în lupta lor duhovnicească, prin rugăciune și printr-o viață echilibrată, păzind poruncile lui Dumnezeu și lucrând darurile Duhului Sfânt pe care omul le primește în Sfânta Taină a Botezului și le actualizează prin întâlnirea personală cu Hristos în Taina Sfintei Euharistii.
Evanghelia Duminicii a IV-a după Pogorârea Duhului Sfânt
“În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut! Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.” (Matei 8,5-13)
Sursa: ciuflea.md