Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), la Catedrala Mitropolitană

142

Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală.

Întâistătătorului i-au coliturghisit Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar al Mitropoliei şi Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.

După Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a binecuvântat pe pr. Serghei Barbu, cleric al Catedralei, pentru un cuvânt de învățătură în cadrul căruia acesta a explicat pericopa evanghelică ce istorisește vindecarea slugii sutașului roman din Capernaum, arătând că numai prin credință și fapte bune putem dobândi Împărăția Cerurilor.

Credința este condiția esențială pentru dobândirea mântuirii, este modul prin care primim harul divin, care ni se oferă prin Hristos, pentru a conlucra cu el. Credința este ea însăși un dar al lui Dumnezeu, în sensul că ea nu ar fi posibilă dacă nu s-ar simți chemarea și atracția harului lui Hristos, care o provoacă.

Având exemplul credinței sutașului care s-a rugat pentru sănătatea slujitorului său, să-L mărturisim pe Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu, Proniator al vieții noastre și să vestim cu voce tare binele pe care Dumnezeu, prin Mântuitorul Iisus Hristos îl face clipă de clipă vieții noastre.

La finalul rostirii predicatoriale, mai mulți dintre enoriașii veniți la Casa Domnului au primit Sfânta Euharistie, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md

 


Articole postate de același autor
191

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii), Preasfințitul Ioan Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Conform rânduielilor tipiconale ale Bisericii, imediat după încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Vecernia pentru a doua zi, numită și Vecernia „Plecării genunchilor”, fiind încununată cu […]