Ne apropiem de Săptămâna Pătimirilor Domnului. Învierea lui Lazăr prefigurează și anticipează Patimile Mântuitorului și nu este doar o minune care ne umple de uimire, ci și o vestire a ceea ce urmează: biruința vieții asupra morții, dar și drumul care duce spre ea - drumul Crucii.
Suntem chemați să pășim și noi, în chip lăuntric, pe acest drum. Nu este un drum ușor. Este drumul în care se regăsesc trădarea, batjocura, scuipările, nedreapta judecată și, în cele din urmă, răstignirea. Este drumul pe care Hristos îl asumă pentru noi – și pe care ne invită, cu blândețe, să-L urmăm.
Mâine vom prăznui Intrarea Domnului în Ierusalim, retrăind acele momente petrecute acum două mii de ani. Nu este doar o amintire, ci o participare vie: și noi vom sta cu ramuri în mâini, și noi vom rosti „Osana”, și noi vom fi chemați să-L primim pe Hristos.
Dar Evanghelia ne arată cât de ușor se poate schimba inima omului: aceeași mulțime care Îl întâmpină cu bucurie, peste puține zile Îl va lepăda. De aceea, această intrare devine o întrebare pentru fiecare dintre noi: cum Îl primim pe Hristos – doar pentru o clipă sau cu hotărâre statornică?
Acolo unde El este primit cu adevărat, se sălășluiește pacea, se naște bucuria cea adevărată și prinde rădăcină nădejdea vieții în Dumnezeu. Dar această primire cere smerenie, ascultare și schimbare lăuntrică.
Fie ca acest praznic să nu rămână doar o trăire de moment, ci să devină începutul unei schimbări adevărate. Să-I deschidem lui Hristos porțile inimii nu doar cu cuvântul, ci cu viața – pentru ca Intrarea Lui în Ierusalim să devină, intrarea Lui în inima noastră.
Pr. Octavian Moșin
