Doamne, spală sufletul meu de păcate…

302

Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste". O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu. Când spăl rufele zic: Doamne, spală sufletul meu de păcate cum spăl şi eu rufele acestea, ca să-Ţi plac şi eu Ţie, cum îmi plac mie lenjeriile albe şi curate. Când mătur prin casă, iară zic: Mătură Doamne, din sufletul meu gunoaiele păcatelor, ca să-Ţi plac şi eu Ţie, cum îmi place mie casa frumos măturată. Şi aşa zic la toate cele ce fac”.

De aceea şi monahii aghioriţi se împotrivesc cu tărie ca să nu li se „modernizeze” Muntele, pentru că pe cărările lungi şi anevoioase ei nu merg singuri, ci împreună cu Domnul şi Stăpânul, Prea Dulcele Iisus, cu Care se întreţin în tainice convorbiri, pe care n-ar vrea să le termine niciodată. Iar în chiliuţele sărace de pe râpele inaccesibile ale Athosului, adesea târziu în miez de noapte, primesc pe Marele Oaspete, pe Hristos... !

Din Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 113


Articole Asemănătoare
136

Părintele Serafim Rose – 10 cuvinte memorabile

1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu” „ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să […]

Articole postate de același autor
268

Conferința ,,Cum să ai o relație reală cu Dumnezeu” la Gimnaziul din s. Brăviceni, r. Orhei

Cea dintâi dintre virtuţile teologice este credinţa în Dumnezeu. După mărturia Sfântului Apostol Pavel, „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).  Credinţa este sănătatea sufletului, este răsplată pentru lupta dusă cu necredinţa.  Fără credință nu putem înainta pe calea vieții, nu putem lupta împotriva răului şi a ispitelor. Credinţa este […]