Directorul SGA Suceava, demis din funcție pentru că s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru a salva orașul de pandemie

2840

Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, a fost demis din funcție începând cu ziua de vineri, 10 aprilie. Decizia a fost luată de superiorii acestuia de la București, care au fost deranjați de faptul că Daniel Drăgoi s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru stoparea pandemiei de coronavirus. Iată postarea lui Daniel Drăgoi despre decizia de demitere:

”Pace. Cum vă spuneam ieri, dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava/România și să oprească această pandemie de Covid 19. Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10-04-2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu. Șefii mei au zis că regretă pentru că nu au ce să-mi reproșeze, dar cred ei că Dumnezeu va face dreptate! Le-am spus că nici eu nu le reproșez nimic și continui să mă rog așa cum am declarat. Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Să rămânem sănătoși!”.

Directorul demis al SGA Suceava a spus că a fost contactat deja de un avocat și că în perioada următoare se va decide dacă va contesta actul de demitere.

În locul lui Daniel Drăgoi, în funcția de director al SGA Suceava a fost numit Bogdan Piticari, șeful formațiunii din Câmpulung Moldovenesc.

sursa www.monitorulsv.ro


Articole postate de același autor
4962

Tinerii nu „trăiesc” împreună, ci curvesc împreună

Maica Domnului este mama mamelor, să alergăm la ea cu lacrimi şi să strigăm să se milostivească asupra copiilor noştri, pentru ca ei, cei tineri, să înţeleagă că legătura dintre bărbat şi femeie este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru perpetuarea vieţii noastre, nu este un mijloc de plăcere pe care îl faci printr-o învoială. Tinerii noştri […]