Mă gîndesc ce limbă exactă și profundă aveam cîndva. De pildă: împuținare sufletească, X suferă de puținătatea sufletului. Este echivalentul „depresiei”. Aparent exprimă același lucru – întristarea peste măsură, în fapt însă exprimă două viziuni total incompatibile despre Om.
În primul caz, întristarea este văzută ca o slăbire, micșorare a voinței ce are loc înăuntrul sufletului, adică rămîne în taina Persoanei.
Depresia însă este o prăpastie abstractă, o cădere în gol, un gol – adică o desprindere de Persoană, o anulare a Persoanei. Starea de depresie este o abstracțiune păguboasă care naște teorii la fel de păguboase despre sufletul și voința omului.
Puținătatea sufletului exprimă nevoia de a umple și a întregi ceea ce a suferit împuținare, adică de a fi întreg, integru sufletește, prin care se exprimă capacitatea omului de a se reîntregi și armoniza pe sine, avînd puterea de a birui „depresia” în sine însuși.
Pr. Savatie (Baștovoi)
