Actualitate

Denia Canonului de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul la Mănăstirea „Sf. Treime”, Rudi

1012

În seara celei de-a treia zi a Sfîntului și Marelui Post al Paștilor, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor Mănăstirii de maici „Sf. Treime” din localitatea Rudi. Aici Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Pavecerniței celei Mari cu citirea Canonului de Pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul.

La final, Ierarhul a adresat Preacuvioasei maici starețe, egumena Maria, duhovnicului Mănăstirii, arhimandritului Patrocl, maicilor și închinătorilor, un cuvînt de învățătură în care a tîlcuit sensul duhovnicesc și îndemnurile spre pocăință oferite de canon și rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul.

Sursa: eparhia-edinet.md

 


Articole postate de același autor
3097

Cine ne fură copiii?

Tot mai multe familii luptă pentru a aduce pe lume un copilaș. Unii aleargă ani buni pe la tot felul de doctori pentru a primi această binecuvântare. Paradoxal, uneori când sarcina vine cu atâta ușurință, invocăm motive că nu suntem gata să naștem copilul, iar când ne dorim cu tot sufletul, de multe ori constatăm […]