De sărbătoarea „Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul”, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus

201

Luni, 20 ianuarie 2020, de sărbătoarea „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala principală a Mănăstirii cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus.

La Sfânta Liturghie alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat rugăciuni PC Arhimandrit Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii și un sobor de slujitori.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici al Mănăstirii „Sf. Mironosițe Marta și Maria”.

În timpul Vohodul mic, Duhovnicul Mănăstirii Arhimandritul Andrei (Cotruță) a fost avansat de către Mitropolit cu dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Rugăciunea „Tatăl Nostru”, iar Egumena Marta (Cușnir), stareța Mănăstirii a fost decorată cu Ordinul bisericesc „Sf. Fericita Agafia de la Cușelăuca” de gr. II.

După Liturghie, Mitropolitul Vladimir a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi i-a felicitat pe credincioși, menționând următoarele: „Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul să ne ocrotească pe toți. Să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi, deoarece are multă putere, multă trecere așa după cum vedem și din cinstea pe care a primit-o de la Dumnezeu de a ședea de-a stânga Mântuitorului Hristos în icoana Judecății de Apoi”.

La rândul său, PC Arhimandrit Andrei, Duhovnicul Mănăstirii a mulţumit Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir pentru dragostea și purtarea de grijă pe care o manifestă neîncetat pentru așezământul monahal de la Hagimus, dar și pentru bucuria slujirii arhierești.

În încheierea sărbătorii, a urmat un concert duhovnicesc în interpretarea corului de fete din cadrul filialei Liceului Teoretic cu profil Arte „Grigore Grigoriu”, de pe lângă Mănăstire, după care conform tradiţiei, Egumena Marta, stareța Mănăstirii, împreună cu maicile au invitat pe toți cei prezenți  la agapa creștină.

Mănăstirea „Marta și Maria” este un pilduitor exemplu de unitate și hărnicie îmbinate cu rugăciune, care într-o perioadă scurtă a intrat în inima credincioșilor din întreaga țară.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
1556

Pr. Octavian Moşin: omul nu poate trăi fără de Dumnezeu

De vorbă cu Octavian Moşin, preotul-paroh al Bisericii Întâmpinarea Domnului a Universităţii de Stat din Moldova. S-a născut la 3 iunie 1977, Drochia. A absolvit Liceul Teoretic B.P. Hasdeu din oraşul natal, apoi Academia Teologică din Chişinău (1999), Universitatea de Stat din Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă (2000), USM, Facultatea de Asistenţă Socială, Sociologie şi Filozofie […]