Mulţi vorbim despre dragoste (precum şi eu), dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme!”. Iar alţii ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze şi nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.
Însă fiii cei mărinimoşi ai lui Dumnezeu I-ar fi răspuns lui Hristos cu evlavie: „Nu Te mâhni pentru noi! Ne este deajuns că Raiul s-a umplut. Aceasta ne pricinuieşte o atât de mare bucurie, ca şi cum noi ne-am afla în Rai!”, şi ar fi continuat ca şi mai înainte nevoinţele lor duhovniceşti, cu mărime de suflet şi bucurie pentru Acela pe Care L-au iubit cu atâta dragoste.
Dragostea ieftină caută întotdeauna la interes, iar creştinul care o trăieşte, deoarece această dragoste este puţină, se desfătează de cele ale lumii până în punctul în care nu se osândeşte. Adică el vrea să mănânce până la miezul nopţii lăsatului de sec (până la douăsprezece fără cinci minute) şi să dobândească orice bucurie lumească până acolo unde nu se osândeşte, iar apoi se întreabă de ce nu simte dragostea lui Dumnezeu înlăuntru său (înlăuntrul dragostei sale celei ieftine). Dragostea scumpă (fierbinte), care se jertfeşte, nu mănâncă lumeşte, ci se hrăneşte lăuntric din dragostea lui Dumnezeu. Şi atunci, toată viaţa omului este un post continuu şi toate zilele sale sunt o bucurie continuă de Paşti.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, p. 198-199
